Numerosi pacienti maramureseni au beneficiat de o compensare mai mare la medicamente, iar acum ar putea fi obligati sa restituie sumele platite nelegal de Casa de Asigurari de Sanatate. Situatia a fost cauzata de faptul ca pacientii au fost incadrati intr-o grila de compensare mai mare, insa cu toate ca multi dintre ei au depasit plafonul, au continuat sa primeasca medicamente la preturi mult mai mici. video
Pensionarii care sufera de boli cronice care au venituri sub 700 de lei beneficiaza de o reducere a pretului la medicamente cu 90%. In conditiile in care situatia financiara a acestora se modifica, iar veniturile obtinute intr-o luna depasesc 700 de lei, acestia sunt incadrati la o compensare mai mica, de doar 50%. In ultima perioada, medicii de familie maramureseni se confrunta cu numeroase cazuri in care pacientii omit sa ii anunte faptul ca obtin venituri si din alte surse si astfel, beneficiaza in continuare de medicamente la preturi mai mici.
„Se intampla de foarte multe ori ca omul uita – nu o spun cu rea intentie – pur si simplu uita ca mai are si alte venituri. Si daca in afara de pensia aia sub 700 de lei mai are si alte venituri, el nu mai poate sa se incadreze in acest program guvernamental de compensare suplimentara si ne pomenim luna de luna, an de an, cu colegi care au de dat bani catre Casa de Asigurari, pentru ca in momentul de fata, prin inexistenta contractului intre asigurat si asigurator, Casa de Asigurari de Sanatate se indreapta asupra medicului care a prescris, chiar daca nu medicul a beneficiat de medicamentele respective”, a precizat presedintele Societatii Judetene de Medicina a Familiei Maramures, Gheorghe Lascu.
Oficialii Casei de Asigurari de Sanatate (CAS) Maramures sustin ca vor da dovada de intelegere in cazul medicilor care au la dosar copii dupa cupoanele de pensie si declaratii pe proprie raspundere care arata ca veniturile pacientilor nu depasesc 700 de lei, insa in cazul in care cupoanele de pensie de la dosar demonstreaza contrariul, medicii vor fi cei care vor achita diferenta dintre pretul platit si pretul real al medicamentelor prescrise.
„Acei medici care au facut dovada la Casa de Asigurari de Sanatate Maramures ca au avut declaratia pacientului si cuponul de pensie sub 700 de lei vor fi exonerati de plata, respectiv ne vom indrepta cu actiunea pentru prima data impotriva persoanei, direct a asiguratului. Acele prescriptii la care medicul a avut declaratia si a avut si cuponul persoanei, dar nu a fost atent sa vada ca pensia nu se incadra in baremul de 700 de lei, neatentia medicului il va costa, vom recupera direct de la medic”, a aratat purtatorul de cuvant al CAS Maramures, Claudia Ganea.
Pensionarii care au beneficiat de o compensare mai mare fara sa fi avut acest drept sunt si salariati, administratori ai unei societati comerciale sau obtin venituri din activitati independente. In cazul celor care au omis sa ii informeze pe medici asupra acestui aspect, CAS Maramures a decis ca prima masura sa fie una amiabila, si anume notificarea acestora pentru a restitui diferentele de bani. Daca acestia nu isi vor achita obligatiile financiare, vor fi actionati in instanta pentru a fi recuperat prejudiciul.
Potrivit raportului Curtii de Conturi, CAS Maramures are de recuperat 58.140,67 de lei de la medicii de familie si 14.640,69, in cazul persoanele asigurate.