De ani buni, este bine ştiut că statul ne asigură doar teoretic pentru problemele dentare şi că sumele decontate ajung fiecărui cabinet privat doar pentru două plombe. În premieră, într-o piaţă privată în proporţie de 90%, a apărut o clinică dentară de stat, în Sibiu. A fost nevoie de mai mulţi ani, de iniţiativă la nivel local şi de 600.000 de euro pentru a pune pe picioare acest proiect.

 Clinica va funcţiona în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă şi va oferi consultaţii gratuite pentru pacienţii care au o urgenţă, pentru persoanele cu dizabilităţi, copii şi vârstnici. Mai mult, şomerii vor beneficia de consultaţii gratuite, iar clinica va deservi cazuri sociale ale populaţiei.

La centrul stomatologic universitar din Sibiu, pensionarii vor putea să îşi pună proteză sau să îşi facă implanturi, cu costuri mai mici decât în cabinetele private. În anumite cazuri, e posibil chiar să se facă lucrări dentare gratis pentru pensionari.

Noul centru stomatologic universitar va însemna un câştig şi pentru cei 300 de studenţi stomatologi, care astfel vor putea să înveţe meserie. Cei din ultimii ani, vor putea asista la intervenţiile făcute aici, alături de medicii specialişti. Mai mult, aici va exista un centru de simulare pentru studenţi.  Centrul stomatologic universitar de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă este singurul din judeţul Sibiu care va fi deschis non-stop şi care are Terapie Intensivă şi bloc operator. În municipiul Sibiu, numai la Spitalul Militar mai există un doctor chirurg de maxilo-facială.

Pentru redeschiderea centrului stomatologic universitar, s-au investit 600.000 de euro, din care jumătate contribuţia partenerilor, 245.000 de euro de la Universitatea Lucian Blaga, pentru aparatură şi dotări, iar Consiliul Judeţean a contribuit cu 70.000 de lei, pentru reparaţii.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro