Compania farmaceutică britanică GSK anunţă o serie de schimbări la nivel global în activităţile de vânzări şi marketing, inclusiv în România, printre care şi faptul că în premieră, va stopa plăţile către profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru angajamentele acestora ca vorbitori şi pentru participarea la conferinţe şi congrese medicale.
Proiectul prin care vor fi stopate plăţile către profesioniştii din domeniul sănătăţii pentru angajamentele acestora ca vorbitori şi pentru participarea la conferinţe şi congrese medicale, va fi demarat în România începând de anul viitor. Acest proces de consultare va debuta la începutul lui 2014, cu scopul de a fi aplicat în întreaga organizaţie GSK, în toată lumea, până la începutul anului 2016.
Este vorba despre un proces global, de doi ani, ce va aduce o serie de modificări modului în care compania interacţionează cu profesioniştii din domeniul sănătăţii.
"Organizaţia se îndreaptă către a opri plăţile profesioniştilor din domeniul sănătăţii pentru a vorbi despre produsele noastre sau ariile terapeutice în care activăm. De asemenea, GSK nu va mai acorda suport financiar profesioniştilor din domeniul sănătăţii pentru participarea acestora la conferinţe si congrese medicale; în locul acestor activităţi, vom finanta, în mod reactiv, educaţia medicală pentru profesioniştii din domeniul sănătăţii prin granturi educaţionale independente", se arată în comunicatul companiei.
Schimbări şi la nivelul vânzărilor
Totdată, de-a lungul anului 2014, GSK va implementa, la nivel global, un nou sistem de recompensare ce se va aplica tuturor angajaţilor GSK din vânzări şi care lucrează în mod direct cu profesioniştii din domeniul sănătăţii. România a făcut deja un pas în acest sens: pe piaţa locală, GSK a eliminat target-urile individuale de vânzări la începutul anului 2013, astfel încât, începând din acest an, angajaţii sunt recompensaţi în functie de cunoştintele lor specializate, de calitatea serviciilor pe care le livrează cu scopul de a îmbunătăţi calitatea îngrijirii pacienţilor, precum şi în funcţie de performanţa GSK.
În acelaşi timp, GSK va creşte focusul pe dezvoltarea canalelor sale alternative de comunicare (tehnologie de ultimă generaţie), alături de cele tradiţionale, pentru a permite livrarea de mesaje adecvate despre produse şi pentru a susţine educaţia medicală pentru profesioniştii din domeniu.
“Considerăm că este imperativ să continuăm să ne îmbunătăţim modelul de business la fiecare nivel, pentru a ne asigura că răspundem nevoilor pacienţilor şi aşteptărilor societăţii. În ultimii 5 ani, acest mod de lucru ne-a permis să facem paşi importanţi în creşterea accesibilităţii la medicamentele noastre în ţările în dezvoltare, precum şi pentru a fi mai transparenţi cu datele din studiile clinice. Am făcut schimbări şi în modul în care lucrăm cu profesioniştii din domeniul sănătăţii. Acestea sunt realizate pentru a aduce mai multă claritate şi încredere în faptul că orice discutăm cu un doctor, cu o asistentă sau cu orice alt profesionist din domeniul sănătăţii este realizat punând pacientul pe primul loc. Recunoaştem faptul că jucăm un rol important în a livra doctorilor informaţii despre medicamentele noastre, dar acest lucru trebuie să se întâmple în mod clar, transparent şi fără nicio posibilitate de interpretare a existentei unui conflict de interese”, a declarat Sir Andrew Witty, CEO al GSK.
Aceste schimbări vin dupa introducerea, cu succes, a unui program similar, în 2011, în Statele Unite. În cadrul programului “Pacientul pe primul loc”, recompensarea angajaţilor GSK care lucrează cu profesioniştii din domeniul sănătăţii se bazează pe măsuri calitative şi pe performanţa per total a business-ului, şi nu pe numărul de prescripţii generate. Experienţele din ultimii doi ani au arătat că acest mod de lucru, centrat pe pacient, a crescut în mod semnificativ atât interacţiunile cu clienţii, cât şi satisfacţia acestora pentru business-ul GSK din Statele Unite.
După ce în luna iunie, compania farmaceutică britanică GSK a luat decizia ca fabricasa din Braşov să iasă din reteaua sa globală de producţie pentru formele orale solide, compania s-a concentrat pe găsirea unui cumpărător, pentru a nu fi nevoită să închidă fabrica de tot.
GlaxoSmithKline ocupă locul 6 în top 10 al companiilor farmaceutice de pe piaţa autohtonă, potrivit Cegedim, cu vânzări de 563,3 mil. lei.