De-a lungul timpului, au fost consemnate o serie de probleme de comunicare între medic și pacient. Din acest motiv s-a încercat să se găsească soluții pentru soluționarea dificultăților dintre cei doi.

Premieră pentru sistemul medical românesc. “Nu ascundem faptul că…”

Dr. Lucian Florea initiatorul acestui proiect

În acest sens, a fost făcut un pas important. Pe data de 3 noiembrie a fost desemnată Ziua Demnității Medicale în raport cu relația dintre medic și pacient. Zilele trecute, mai mulți medici s-au întâlnit la prima ediție a acestui eveniment pentru a dezbate problemele tensiunilor și frustrărilor din sistemul sanitar românesc din perspectiva doctorilor, dar și a pacienților.

De acum înainte, aceștia vor avea o zi dedicată raportului medical, zi în care vor încerca să găsească soluții la problemele care apar în relația lor – mai ales în ceea ce privește comunicarea, respectul și egalitatea de șanse.

“Demnitatea este un simbol al umanității, iar această zi, a demnității medicale, reprezintă o formă de respect atât pentru medici, cât și pentru pacienți. Această zi s-a născut dintr-o nevoie de comunicare, pe baza crizei de dialog dintre medici și pacienți, la care încercam să găsim soluții fiabile, pentru a le implementa atât în sistemul sanitar de stat, cât și în cel privat.

Pacienții trebuie respectați la fel, indiferent de forma de organizare de stat sau de privat a spitalului, deoarece trecând peste birocrație, actul medical este doar între medic și pacient” – a declarat Lucian Florea directorul Neuromed, inițiatorul acestui proiect.

“Nu ascundem faptul că raportul dintre medici și pacienți a devenit tot mai tensionat în ultimii ani, pe premiza disfuncționalităților sistemului sanitar. Cred că prin Ziua Demnității Medicale deschidem un raport de comunicare continuă și de informare în timp real, a situațiilor în care se află actul medical în România. Avem și situații de criză în sistem pentru care am găsit deja o serie de solutți, dar avem și povești de succes în care comunicarea și implicarea medicilor și a pacienților au salvat vieți în situații limită”- a declarat Dr. Gheorghe Borcean, Vice-Președinte al Colegiului Medicilor din România.

“Iată o premieră pentru sistemul sanitar românesc! Consider această zi a Demnității Medicale, o formă de deschidere la dialog între pacienți și medici, iar pe viitor mă aștept ca dreptul la informare și opinie să fie respectat de ambele părți, o dată cu stabilirea unor reglementări de comunicare și interacționare între medici și pacienți” – a declarat Vasile Barbu, Președintele Asociației Naționale pentru Protecția Pacienților.

Sursa

 

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro