Norme Coca 2023 - 2024

Spitalul de Urgență „Sfântul Ioan” din București a fost obligat, de judecători, să plătească daune civile de 125.000 de euro rudelor unui pacient care nu a fost tratat corespunzător și care a murit după trei zile. Medicii care s-au ocupat de caz au fost achitați de acuzația de ucidere din culpă.

În urmă cu nouă ani, în Ajunul Crăciunului, deceda la spitalul „Sf. Ioan” din Capitală un pacient care suferea de ulcer perforat. Rudele electricianului care ieșise de câteva luni la pensie susțin că spitalul nu a făcut demersurile necesare, timp de trei zile, pentru a se aproviziona cu sânge în vederea operației. În acest timp, pacientul a fost tratat cu substanțe înlocuitoare care au diluat sângele. Într-un final, a făcut hemoragie fatală și a murit pe 24 decembrie 2006.

Apărarea medicilor

Radu Eugen Iorgulescu și Mircea Lițescu au fost acuzați că, în calitate de medici chirurgi, nu au luat măsurile necesare, în acord cu standardele recunoscute de comunitatea medicală și cu dispozițiile legale, pentru salvarea pacientului Florea Gheorghe, care se afla în îngrijirea lor. Medicii și șefii spitalului au susținut în apărarea lor că, potrivit legii, Institutul Național de Transfuzie Sanguină are obligația să asigure colectarea, conservarea, distribuția și transportul sângelui și că ei nu au nicio responsabilitate dacă nu este sânge în spital.

Rudele decedatului au depus plângere penală împotriva celor doi medici care l-au avut în îngrijire pe pacient. După mai bine de șapte ani de verificări și cercetări, în august 2014, cei doi doctori au fost trimiși în judecată. sub acuzația de ucidere din culpă. După aproape 10 ani, judecătorii Raluca Mihaela Andras și George Matei de la Curtea de Apel București au decis că spitalul să plătească copiilor lui Gheorghe Florea și fostei soții, 125 de mii de euro.

Inițial, în iunie 2015, Judecătoria Sectorului 4 a hotărât achitarea medicilor și a respins ca neîntemeiată acțiunea civilă formulată. Decizia a fost atacată cu apel atât de rudele mortului, cât și de procurori. După ce dosarul a ajuns la Curtea de Apel București, în mod inexplicabil, printr-un referat, procurorul de ședință a propus retragerea apelului „întrucât s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică (adică achitarea de la judecătorie - n.r. ) (...) Procurorul ierarhic superior a retras apelul declarat de procurorii parchetului din subordine, sens în care instanța de control judiciar a luat act de retragerea căii de atac”, se arată într-un răspuns transmis către „Evenimentul zilei”, de Parchetul competent.

Fără explicații

Deși am cerut clar motivele pentru care a fost luată acestă decizie ciudată și numele procurorului care a hotărât retragerea apelului, Parchetul a refuzat să ne ofere aceste date. Altfel spus, după atâția ani de la moartea pacientului și după o anchetă care a durat șapte ani, procurorii au decis să lase rudele decedatului să se „lupte” singure cu Spitalul „Sfântul Ioan” și cu cei doi medici. Atât purtătorul de cuvânt al spitalului, cât și managerul interimar al instituției nu au fost de găsit pentru a comenta această condamnare definitivă.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro