Medicul Marius Savu, preşedintele Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale, a discutat la Adevărul Live despre subiectele fierbinţi din sistemul sanitar.
UPDATE: Singurul aspect de care producătorii trebuie să ţină seama este să respecte reţeta de producţie a medicamentelor până la condiţiile în care sunt păstrate acestea, a mai atras atenţia medicul. În ceea ce priveşte suplimentele alimentare, ar trebui să reziste nişte reglementări stricte.Xanax şi ibuprofenul sunt medicamente folosite mult în România, în catităţi mari care sunt de multe ori eliberate de farmacii fără prescripţie medicală acolo unde ar trebui să fie. "Singura legislaţie fermă în acest caz este codul deontologic al farmacistului. Ministerul ar trebui să implementeze nişte reguli mai dure", a spus medicul. El a mai spus că nivelul de automedicamentaţie din România este foarte mare.

UPDATE: "Nu mi se pare normal ca o companie farmaceutică să sponsorizeze un medic la un congres, ci să sponsorizeze societatea, în schimb. Sponsorizările acestea trebuie declarate, altfel, din câte ştiu, există sancţiuni", a a spus Savu.

În ceea ce priveşte  vaccinul toxic, Savu spune că probabil, undeva în procesul de fabricaţie, s-a întâmplat ceva, de aceea au fost retrase vaccinurile.

UPDATE: Întrebat ce spun producătorii, mediculnu crede că se vor retrage companii de pe piaţă. "Din punct de vedere financiar, nu ştiu să fi pierdut bani, altfel nu cred că ar fi rămas pe termen lung în România ca să facă "fapte bune" şi marile companii sunt aici de 10-15 ani", a spus el.

El a mai spus că în ultimii ani a crescut consumul de medicamente din informaţiile pe care le are, fiindcă diversitatea medicamentelor este mai mare, un trend care va continua. "Arii terapeutice unde poţi să aduci tratamente semnificatuiv diferite nu mai sunt atât de mari, nu mai apar clase terapeutice noi cum a fost în trecut, când a apărut tratamentul cu insulină pentru diabetici. La hepatita C este o discuţie, actualul tratament (terapia dublă şi triplă) are o eficienţă de 60-80%, dar în următorii ani va veni un tratament deosebit, spre 100%, ştiu de nişte teste cu rezultate extraordinare", a spus Savu.

UPDATE: "Probabil că ministrul va face publică în câteva  zile decizia sa. Am discutat de o schimbare a principiilor prin care noile medicamente vor fi compensate. Modelul acesta de a nu updata este în detrimentul pacientului, dar a sistemului. Sunt medicamente care au un beneficiu terapeutic clar, dar sunt şi unele care nu au. Lista ar trebui să şi excludă din medicamentele care poate nu-şi mai justifică rolul lor terapeutic. Este vorba de introducerea unor medicamente noi şi retragerea altora, asta înseamnă actualizarea listei", a psus doctorul Marius Savu. Noua listă va fi introdusă în următoarele zile sau săptămâni.

El mai spune că România nu trebuie să rămână printre ultimele ţări care introduc terapii noi. "De ce trebuie să aştepte pacientul român ca medicamentul să fie compensat", se întreabă medicul.


Termenul la care românii ar fi trebuit să beneficieze de noile terapii salvatoare a fost din nou amânat. Preşedintele ANM ne va oferi detalii legate de noua listă de medicamente compensate şi gratuite.

Ne va oferi, de asemenea, informaţii despre implicaţiile scandalului privind vaccinul antigripal produs de Institutul Cantacuzino, dar şi despre modul în care Agenţia îşi propune să combată fenomenul medicamentelor contrafăcute, un flagel la nivel european.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro