Preşedintele CASMB, Gheorghe Iana, a declarat vineri, pentru MEDIAFAX, că operaţiile estetice nu sunt decontate, iar spitalul trebuie să supravegheze că ceea ce se trece pe hârtie ca diagnostic corespunde cu ceea ce se întâmplă în unitate, responsabilitatea raportării fiind a conducerii spitalului..

Profesorul dr. Gheorghe Iana, preşedinte-director general al Casei de Asigurări de Sănătate a Municipiului Bucureşti (CASMB), a spus, referitor la percheziţiile care au loc la Spitalul Clinic de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri, că probabil anchetatorii vor ridica pentru investigaţii foile de observaţii ale pacienţilor internaţi, iar ulterior, în baza acestora, se vor analiza serviciile decontate de casă.

Preşedintele CASMB a precizat că spitalul raportează către Casa de Asigurări de Sănătate pacienţii internaţi, codul de diagnostic şi instituţia plăteşte corespondenţa dintre diagnostic şi codul care se raportează, respectiv ceea ce este validat de Şcoala Superioară de Management Sanitar.

Profesorul Gheorghe Iana a spus că în niciun caz nu pot fi decontate operaţiile estetice din spitale, pentru că acestea nu sunt validate, ca atare nu pot fi plătite de Casa de Asigurări de Sănătate.

Iana a subliniat că responsabilitatea diagnosticului este a medicului, iar responsabilitatea raportării este a conducerii spitalului.

"Noi nu putem să intervenim în actul medical, nu avem niciun drept, pentru că spitalul este cel care trebuie să supravegheze ca ceea ce se trece pe hârtie să corespundă cu ceea ce se întâmplă în spital", a mai spus preşedintele CASMB.

Profesorul dr. Gheorghe Iana a adăugat că, în cadrul anchetei, după ce vor fi adunate foile de observaţii, se va face o analiză între ceea ce este trecut în aceste documente şi ce s-a raportat pentru decontare la CASMB.

Iana a precizat că verificările în acest caz probabil că au început de mult timp, pentru că în 2012 a fost o înregistrare cu camera ascunsă în spital, în care era surprinsă o "negociere" a preţurilor pentru intervenţii estetice şi CASMB a atras atenţia de atunci că acest lucru nu este normal şi că astfel de servicii nu sunt decontate.

Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti a dispus, în cursul lunii aprilie, începerea urmăririi penale în acest caz, faţă de 26 de persoane, pentru comiterea, după caz, a infracţiunilor de luare de mită, dare mită, înşelăciune sau fals intelectual.

Vineri, anchetatorii au făcut 23 de percheziţii în Bucureşti, inclusiv la un spital public, arată Parchetul Tribunalului Bucureşti, într-un comunicat de presă.

Potrivit unor surse din rândul anchetatorilor, percheziţiile au loc la Spitalul de Chirurgie Plastică, Reparatorie şi Arsuri din Capitală.

Persoanele vizate în acest caz sunt suspectate că internau fără drept persoane, prin atribuirea unui diagnostic fals, că foloseau fără drept logistica spitalului şi realizau operaţii estetice - liposucţii, vaginoplastii, implant mamar, implant fesier - în timpul programului de lucru, a precizat Parchetul Tribunalului Bucureşti.

De asemenea, persoanele vizate în anchetă ar fi cerut mită sume importante de bani, pentru efectuarea operaţiilor şi că ar fi decontat ilegal serviciile medicale, în baza diagnosticelor false, în dauna Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Surse judiciare au declarat pentru MEDIAFAX că printre persoanele vizate sunt şi 16 medici, suspectaţi de diagnostic fals, înşelăciune, fals intelectual şi luare de mită.

Cadrele medicale care ar fi realizat în spital operaţii estetice, cereau pentru aceste intervenţii sume mult mai mii decât preţul pieţei, pe care le încasau direct. Spre exemplu, pentru o rinoplastie se percepea aproximativ 5.000 de lei, iar pentru un implant mamar, aproximativ 2.500 de euro, au precizat sursele citate.

Ca urmare a unor operaţii de acest fel, cadrele medicale ar fi încasat lunar între 15.000 şi 20.000 de euro,potrivit surselor din rândul anchetatorilor.

La percheziţii participă 12 procurori de la Parchetului Tribunalului Bucureşti şi 150 de poliţişti din cadrul Poliţiei Capitalei.

Cercetările în această cauză sunt făcute cu sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii.

Sursa

 

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro