Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Cristian Buşoi, a declarat vineri, la Târgu-Jiu, că estimează că proiectul de implementare a cardului se sănătate se va finaliza într-un an.
Cristian Buşoi, preşedintele CNAS, a menţionat că până acum au fost tipărite 2 milioane decarduri de sănătate, iar Imprimeria Naţională tipăreşte 50.000 de carduri pe zi.
"În acest moment, în urma refuzului medicilor de familie de a distribui cardul, ştiţi că am propus modificarea legii şi o să facem distribuţia prin intermediul serviciilor poştale. În acest moment avem în jur de 2 milioane de carduri tipărite care se află la Imprimeria Naţională şi Imprimeria Naţională lucrează cu un ritm de 50.000 de carduri pe zi produse. Dacă merg în acest ritm, estimez că la mijlocul anului viitor ar trebui să se încheie producţia de carduri.
Până atunci trebuie să avem o procedură de distribuţie.
Trebuie ca medicii de familie, farmaciile, spitalele, laboratoarele, centrele de imagistică, policlinicile private, toţi furnizorii de servicii medicale să-şi achiziţioneze cititoare de card şi în momentul în care avem toate cardurile tipărite şi distribuite vom stabili un moment zero în care nu mai plătim servicii medicale dacă nu s-a făcut plata calităţii de asigurat prin intermediul cardului. Estimez în a doua jumătate a anului viitor, dacă ritmul pe care l-am imprimat în momentul în care am venit la şefia CNAS în acest proiect se va menţine", a precizat preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.
Cristian Buşoi a mai spus că in momentul în care acest proiect va fi implementat, frauda din sănătate se va duce către zero.
Sursa: http://www.romaniatv.net/presedintele-cnas-despre-cardul-de-sanatate-la-mijlocul-anului-viitor-ar-trebui-sa-se-incheie-prod_104899.html