Consiliul Judeţean Arad şi Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, împreună cu membrii Comisiei Consultative din care fac parte Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Direcţia de Sănătate Publică şi Patronatul Medicilor de Familie Arad, vor demara în perioada următoare Campania „Ghioceii prevenţiei cardiace”, prima locaţie urmând a fi în comuna Ghioroc. În cadrul campaniei, vor fi organizate conferinţe de informare medicală a locuitorilor comunei şi vor fi efectuate analize medicale gratuite persoanelor cu vârsta peste 30 de ani.

Obiectivele principale ale acestei campanii sunt responsabilizarea cetăţenilor din Ghioroc în ceea ce priveşte menţinerea stării de sănătate (prin controale medicale periodice, respectarea regimului de viaţă recomandat de medic etc.), respectarea tratamentului prescris de medic (doze, durată), dar şi creşterea gradului de comunicare între cadrele medicale şi pacient. Estimăm peste 500 de participanţi la conferinţele medicale şi peste 700 de persoane care vor fi investigate.

„Ne preocupă starea de sănătate a fiecărui locuitor al judeţului Arad. Consiliul Judeţean Arad s-a implicat în îmbunătăţirea continuă a sistemului medical arădean, în toate domeniile de specialitate. Cardiologia, cu tot ceea ce este legat de sistemul cardiovascular, reprezintă o prioritate, nu doar în tratarea bolilor ce decurg ca urmare a acestor afecţiuni, ci şi prevenirea sau depistarea timpurie a eventualelor afecţiuni cardiovasculare. Această campanie este una de informare, dar şi de conştientizare a oamenilor de nevoia unor controale periodice, de protecţie a propriei lor sănătate. Am ales Ghiorocul, ca primă etapă, tocmai pentru a accede în mediul rural, considerat mai vulnerabil, în special în domeniul prevenţiei”, a declarat Nicolae Ioţcu, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Cadre medicale de specialitate vor oferi informaţi pe înţelesul publicului larg şi vor răspunde întrebărilor venite din partea locuitorilor comunei Ghioroc.

Prima întrunire va avea loc joi, 13 noiembrie, între orele 17.30 şi 19.30 în sala de conferinţe din cadrul Pensiunii Konak. Intrarea este liberă. Participanţii la conferinţă vor prioritate la efectuarea analizelor medicale gratuite. Analizele vor fi efectuate în cadrul Compartimentului de îngrijiri Paleative, Ghioroc şi vor consta în măsurare greutate, înălţime, circumferinţă abdominală, analize de sânge (colesterol, trigliceride, glicemie), electrocardiogramă, ecografie abdominală. Dorinţa organizatorilor este ca acest proiect pilot să transmită un semnal clar atât către populaţie cât şi către cadrele medicale în ceea ce priveşte importanţa prevenţiei, a comunicării între cadrele medicale şi pacient dar şi a comunicării între specialiştii din domeniul medical.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro