Producătorii de medicamente, distribuitorii, farmaciile, clinicile şi spitalele private formează o piaţă care a sărit de 10 mld. euro în 2013, arată datele de la Registrul Comerţului.  Businessul cumulat al acestor jucători a câştigat aproape 3 mld. euro în intervalul 2008-2013, perioadă în care economia s-a zbătut în criză, iar sectorul privat a căutat soluţii pentru supravieţuire, dezvoltarea fiind lăsată în plan secund.

Analiza ZF s-a bazat pe datele de la Registrul Comerţului, care reprezintă cifra de afaceri cumulată a com­paniilor din fiecare domeniu de activitate. Aceasta este prima imagine de ansamblu asupra businessului din sănătate, un domeniu în care statul subvenţionează o parte semnificativă, punând la bătaie peste 5 mld. euro.

Dacă cei mai mulţi producători sunt deţinuţi de giganţi internaţionali, distri­buţia, farmaciile şi clinicile sunt un business al antreprenorilor locali. Iar fondurile de investiţii s-au instalat în sectorul serviciilor medicale, care a fost până acum protejat de fluctuaţiile de venituri din timpul crizei.

Cel mai mare segment din Sănătate este cel al distribuţiei de medicamente (de peste 5 mld. euro), urmat de farmacii (3,3 mld. euro) şi de serviciile medicale private (1,09 mld. euro). La polul opus, producţia a rămas cenuşăreasa din acest domeniu din punctul de vedere al rulajului, însă ca marjă de profit s-a dovedit cea mai „bănoasă“. Fabricile au lucrat cu o marjă medie de 13%.

La un business cumulat de peste 10 mld. euro, privaţii din Sănătate au realizat un profit net de aproape 500 mil. euro, adică au avut o marjă medie de 5% (cal­culul a luat în considerare doar companiile care au înregistrat profituri). Pe locul doi din punctul de vedere al marjelor ra­por­tate, au stat serviciile medicale, unde ope­ra­torii au lucrat cu câştiguri medii de 9%.

Totul se schimbă, dar de fapt nu se schimbă nimic

Sănătatea, care acum are al 24-lea ministru, a rezistat mai multor încercări de reformă în ultimii ani, cea mai amplă fiind cea din 2012 când, ministerul dorea privatizarea totală a sistemului. Însă niciun proiect de reformă început nu a fost finalizat.

Statul rămâne cel mai mare actor din sistemul de sănătate, iar fondurile pe care le alocă s-au dublat în intervalul 2007-2013, ajungând la 5,2 mld. euro anul trecut. Nu există însă nicio informaţie publică care să arate câţi din aceşti bani ajung în mediul privat. După ce sectorul privat a fost cel care s-a dezvoltat în ultimii ani, privaţii venind cu sute de milioane de euro în noi clinici şi spitale, acum a venit rândul statului să ridice noi spitale. Spre exemplu, în Capitală, pri­măria ridică primele spitale după 1990, două astfel de centre de mari dimensiuni fiind în lucru: unu nou de ortopedie la Foişor şi unu nou de pediatrie la Gomoiu.

În servicii medicale, principalul eve-ni­ment din acest an a fost introducerea unui pachet nou de servicii de bază, prin care statul încurajează prevenţia şi folosirea serviciilor de ambulatoriu. Producătorilor, taxa de clawback a continuat să le dea dureri de cap, în timp ce în retail păstrarea sau nu a criteriului demografic la extindere a fost întrebarea care nu şi-a găsit încă un răspuns.

 

Principalele evenimente din Sănătate de la începutul anului

 

Un nou pachet de servicii de bază

Din iunie, Ministerul Sănătăţii implementează un nou pachet de servicii medicale, prin care pune accentul pe serviciile de prevenţie şi pe folosirea celor de ambulatoriu, mai puţin a celor spitaliceşti. Acest lucru se realizează prin controale medicale periodice. Spre exemplu, o persoană sănătoasă, între 18 şi 39 de ani, se va programa la un control preventiv o dată la trei ani, la medicul de familie. Acesta poate decide dacă pacientul trebuie să se prezinte des la consult. În ambulatoriu au fost adăugate noi proceduri ce pot fi realizate fără a mai fi nevoie de internare. De asemenea a fost revăzută lista de operaţii care se realizează în spitale.

 

Deschidere parţială a listelor de compensate

Pe listele de medicamente compensate au fost introduse 17 medicamente noi anul acesta, pentru boli rare, iar la aprobare aşteaptă peste 120 de alte dosare. Deschiderea parţială a listei de compensate are loc după şase ani de la ultima actualizare.

Schimbare de gardă la minister şi CNAS

Ministerul Sănătăţii şi Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), instituţii cu un buget cumulat de peste 6 mld. euro, au o nouă conducere. În februarie, Nicolae Bănicioiu a venit la cârma ministerului, într-o perioadă de reformă a sectorului, iar în vară Vasile Ciurchea a fost desemnat pentru poziţia de preşedinte al CNAS.

 

A început distribuirea cardului de sănătate şi implementarea dosarului electronic

Pe 19 septembrie, Poşta Română a început distribuirea cardului de sănătate, document care va fi folosit din 2015 la consultaţiile la medic. De asemenea, CNAS are în curs de implementare dosarul electronic, un proiect prin care medicii şi pacienţii vor putea să-şi acceseze istoricul medical.

 

Închiderea fabricii Europharm

În iunie grupul britanic GlaxoSmithKline (GSK) a anunţat că va închide fabrica Europharm pe care o deţine la Braşov, după ce a eşuat în încercarea de a găsi un cumpărător. Europharm reprezintă un business de aproximativ 100 mil. euro (în 2012, ultimele date publice disponibile), care avea o prezenţă în 80 de state străine, realizând la export cea mai mare parte din business.

 

Schimbări la vârful industriei

Prima parte a acestui an a adus o serie de schimbări la vârful companiilor din acest sector, iar în sediile unor firme precum Pfizer, GSK, MSD, Janssen s-au instalat noi şefi.

Articol publicat în ediţia tipărită a Ziarului Financiar din data de 30.09.2014

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro