Fostul rector al Universităţii de Medicină şi Farmacie din Târgu Mureş, prof. univ. dr. Constantin Copotoiu, a pierdut irecvocabil procesul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI) care l-a declarat incompatibil în urmă cu aproape trei ani. În DECIZIA NR. 516/10.02.2015, se arată că ICCJ „respinge recursul declarat de Copotoiu Constantin împotriva Sentinţei nr. 304 din 2 iulie 2013 a Curţii de Apel Târgu Mureş – Secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 februarie 2015”, se arată pe site-ul ÎCCJ.
Ce susţine ANI
Raportul ANI din 2012 menţiona că medicul “Copotoiu Constantin s-a aflat, în perioada 30.04.2006 –-20.03.2012, în stare de incompatibilitate, întrucât a deţinut, simultan, atât funcţia de Şef secţie în cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş, cât şi funcţia de Rector în cadrul Universităţii de Medicină şi Farmacie Târgu-Mureş, încălcând, astfel, dispoziţiile art. 180, alin. 1, lit. b) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii şi dispoziţiile art. 215, alin. 3 din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011”
În anul 2013 Curtea de Apel Târgu Mureş admitea în parte acţiunea deschisă de Constantin Copotoiu împotriva Raportului ANI.
După decizia Înaltei Curţi din februarie 2015 prof. Constantin Copotoiu şi-a pierdut funcţia de Şef al Clinicii de Chirurgie. Deocamdată, nu se ştie dacă decizia Curţii îi va afecta şi funcţia de preşedinte al Senatului UMF Târgu-Mureş.
Un alt raport contestat
ANI a mai emis un raport în anul 2013 în care “ a constatat existenţa conflictului de interese de natură administrativă” în cazul medicului murereşean, “întrucât, în perioada exercitării funcţiilor de Şef secţie în cadrul unităţii sanitare menţionate şi membru al Consiliul de Administraţie al aceluiaşi spital clinic public, acesta a deţinut şi deţine acţiuni şi interese la o societate comercială care a încheiat cu spitalul două contracte de prestări servicii, un contract de furnizare de servicii medicale şi două acte adiţionale la două dintre aceste contracte”. În acest dosar, prof. Copotoiu a avut câştig de cauză, dar recursul se află pe rolul ICCJ.