În gimnaziu aveam un profesor cu o problemă de autoritate. Pentru a se impune apărea la cate­dră cu un soi de şnur împletit din sârmă pe care-l legăna ameninţător în direcţia noastră. În esenţă, omul nu avea suflet rău şi noi simţeam asta. El ştia şi noi ştiam că niciodată nu va îndrăzni să ne lovească. Cât timp Profesorul era cu faţă la clasa, toţi tăceam, mimând respectul. Dar era suficient să se întoarcă un moment şi, în spatele lui, se dezlănţuia dezordinea. Mi-am amintit întâmplarea privind în ultima săptămâna un alt profesor, care a ajuns preşedintele României.

În plin scandal al cardului electronic de sănătate, preşedintele Klaus Iohannis s-a mărginit să remarce că “este o problema reală” şi că “Guvernul a pregătit prost implementarea cardului de sănătate”. Noroc cu domnul preşedin­te, că altfel nimeni nu şi-ar fi dat seama că suntem în faţă unei probleme reale.

Atunci când se pronunţă pu­blic în privinţa unor teme atât de importante, Preşedintele eşuează în inadecvare dacă se limitează la a clama evidenţe, ceea ce ştiu şi deja spun toţi.

De la un preşedinte care se recomandă permanent ca un profesionist mă aşteptăm la “fapte, nu vorbe”. Mă aşteptăm să ne lămurească adevăratele probleme ale cardului de sănătate, să facă puţină lumină în ceaţa azvârlită de televiziunile de propagandă politică. El, nu noi, este cel cu acces la informaţii privilegiate şi la un aparat administrativ dedicat.

Să ne fi spus de pildă domnul preşedinte că există încă aproape jumătate de milion de români cărora cardurile nu le-au fost distribuite (496.781) şi că cineva trebuie să răspundă cu postul pentru această întârziere impardonabilă. Mă număr printre cei care nu au primit cardul, şi nu sunt singurul în această situaţie. Un prieten îmi povestea că a primit cardul în satul unde nu mai figurează oficial cu domiciliul de 8 ani.

Peste jumătate din populaţia României nu avea încă activate cardurile de sănătate pe 11 mai. Nu e nevoie să fi profesor de fizică pentru a prevedea întârzierile din clinici care apar în astfel de condiţii. HotNews a scris despre aceste întârzieri cu 4 zile înainte de apariţia lor, bazându-se pe date provenite de la medici obişnuiţi din ţară. Pentru clinicile private aceste întârzieri (fie doar de 2-3 minute pentru fiecare card), se acumulează într-o zi la întârzieri de peste două ore, deci cozi mai multe, pacienţi nemulţumiţi, bani şi timp risipit. Mă aşteptăm că domnul preşedinte, liberal după ideologie, să vorbească despre asta.

Ar fi fost bine să mai fi auzit de la domnul preşedinte că nu medicii sunt cei care sabotează folosirea cardului de sănătate, cum insinuează oficiali din guvernul Ponta. Dimpotrivă: farmaciile, punctul esenţial în care se petrec fraudele cu reţete false din sistemul medical, sunt cele mai refractare la utilizarea cardurilor.

Citeste si :

Rodica Tanasescu: Medicii de familie nu au sarcina profesionala sa rezolve problemele administrative al CNAS

Nebunia din Sanatate se lasa cu proces?! pentru ca „Nu exista suport legal pentru decontarea serviciilor medicale fără card”

Luni, 11 mai, numărul de reţete validate cu cardul de sănătate a fost mai mic decât al celor validate fără card. În farmacii este problema, acolo cardul încă nu funcţionează.

Ar fi fost bine că domnul preşedinte să atragă atenţia şi asupra posibilităţilor de fraudare a sistemului medical chiar şi după începerea funcţionarii cardului electronic. O scăpare logistică permite medicului să ştie codul PIN al cardului pacientului, cod care ar trebui să fie secret. Asta se întâmplă deoarece PIN-ul se verifică în computerul medicului. E ca şi când lucrătorul bancar v-ar cunoaşte PIN-ul cardului de debit. E chiar mai rău, deoarece anumiţi pacienţi pot fi convinşi să-şi păstreze cardul de sănătate în cabi­netul medicului, caz în care acest card poate fi folosit după plac.

În scandalul cardului de sănătate oficialii guvernului Ponta au reprodus atitudinea şefului lor: aroganţă amestecată cu acuze, fie către medici, fie către pacienţi. Dar nu este treaba medicului sau a pacientului să fie binevoitor cu autorităţile care altfel îl păcălesc, fură şi călăresc zi de zi. Este datoria Guvernului că lucrurile să funcţioneze cum trebuie, fără a cauza neplăceri oamenilor, mai ales când acei oameni sunt şi bolnavi. Aşteptam să aud asta de la domnul preşedinte. Nu am auzit.

Cum nu am auzit nimic relevant nici în cazul Institutului Cantacuzino, vizitat în această săptămâna de domnul Klaus Iohannis. “Nu am venit mai devreme pentru că am vrut să văd dacă se rezolvă problema”, a spus preşedintele despre un Institut prins în repetate crize şi unde liniile de producţie au început să fie închise încă de acum 12 ani.

Oare preşedintele Iohannis ştie că de patru ori în ultimul deceniu (2006, 2009, 2012 şi 2013) au fost identificate deficienţe şi erori în procesul de producţie a vaccinurilor de la Cantacuzino? Ştie oare că directorul responsabil cu producerea vaccinurilor în perioada ultimelor scandaluri de la Cantacuzino lucrează astăzi pentru unul dintre producătorii internaţionali de vaccinuri activi în România?

Oare a citit domnul preşedinte Iohannis raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) care identifica fără echivoc respon­sabilităţile pentru cel mai recent eşec al Institutului? În 2013, vaccinul antigripal produs de Institutul Cantacuzino a eşuat, nerespectând standardele europene de siguranţă. Guvernul Ponta a încercat să muşamalizeze situaţia, dar datorită unui whistleblower informaţia a ajuns în media.

Investigaţia OMS din 2013 subliniază că din cauza „presiunii extreme a timpului în procesul de producţie”, curăţenia în zona de producţie a vaccinului de la Cantacuzino s-a făcut “în grabă şi cel mai probabil nu a fost completă”. De unde această presiune? „Au e­xis­tat aşteptări foarte mari datorate angajamentelor prim-ministrului referitoare la furnizarea de vaccin antigripal de către Institutul Cantacuzino“, se mai menţionează în raportul OMS. Prim-ministru la acel moment: Victor Ponta.

„Este inadmisibil sau exclus să dispară Institutul”, a spus preşe­din­tele Klaus Iohannis. Serios?, mi-a venit să exclam. Oare ştie preşe­din­tele României că din cele zece vaccinuri recomandate în România, Institutul Cantacuzino ar mai putea produce astăzi doar unul, cel antituberculoză (BCG), în cazul celorlalte „know-how-ul“ Institutului şi tehnologia sa fiind complet depăşite pentru actualele standarde europene? Ştie că ar fi nevoie de o investiţie financiară masivă şi de un management foarte competent pentru a recupera o instituţie care funcţionează în regim de avarie de peste un deceniu?

Singurul element cât de cât consistent din declaraţiile preşe­dintelui Iohannis a fost posibilitatea de a pune în CSAT problema Institutului Cantacuzino. Dar domnul preşedinte nu a explicat ce poate face CSAT în acest caz! Să facă o recomandare? Aşa…şi? Un ordin de ministru e mai eficace decât o decizie CSAT, în ciuda pompozităţii numelui celei din urmă. Iar transformarea Institutului în obiectiv de securitate naţională ar îngreuna investiţile financiare acolo, condiţiile fiind mult mai stricte în astfel de cazuri.

Da, ştiu că preşedintele nu are un consilier pe Sănătate (nici pe Educaţie). Dar a trecut jumătate de an de când Klaus Iohannis ştie că este preşedintele României. Ce l-a împiedicat până acum să-şi aducă sfetnici buni pentru domenii atât de importante? Cum de a ajuns împotmolit în declaraţii atât de irelevante, în timp ce România şmecherilor trece prin spatele lui, tot mai rapidă, tot mai dezordonată, mimând tot mai mult respectul?

Sursa