Ministerul Sănătăţii va derula şi în acest an Programul Naţional gratuit de depistare activă precoce a cancerului de col uterin, care se adresează tuturor femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, indiferent de statutul de asigurat al femeii, care nu au un diagnostic confirmat cu această afecţiune.
"Am luat decizia de a continua acest program în scopul prevenirii şi combaterii cancerului de col uterin şi pentru reducerea incidenţei formelor invazive de boală şi a mortalităţii datorate acestora. Foarte important pentru noi este şi creşterea gradului de informare a populaţiei pentru adoptarea unui stil de viaţă sănătos şi utilizarea programelor de prevenţie", a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu, potrivit unui comunicat de presă remis vineri AGERPRES.
Conform sursei citate, prin implementarea unui astfel de program, Ministerul Sănătăţii urmăreşte în primul rând depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile, şi îndrumarea pacientelor cu leziuni precursoare sau incipiente pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
"În cadrul programului există un număr 97 de reţele unde se recoltează probe pentru testarea Babeş-Papanicolau. Pentru efectuarea testului Babeş-Papanicolau în cadrul programului, o femeie care este eligibilă trebuie să se prezinte la medicul de familie, unde cere eliberarea formularului pentru recoltare şi pentru a obţine date despre centrul de recoltare", se precizează în comunicat.
După recoltarea într-un centru specializat, femeile primesc rezultatul după 30 de zile la medicul de familie. Dacă acesta este pozitiv, vor fi îndrumate pentru investigaţii suplimentare; dacă rezultatul este negativ, vor fi reprogramate la o nouă testare după 5 ani.
Programul beneficiază anul acesta de un buget de peste 13 milioane de lei.
Programul de testare gratuita a femeilor este coordonat de nouă unităţi regionale de management organizate la nivelul Institutelor Oncologice "Prof. dr. Alexandru Trestioreanu" din Bucureşti şi "Prof. dr. I. Chiricuţă" din Cluj Napoca, Institutul Regional Oncologic Iaşi, Spitalul Clinic de Urgenţă "Sf. Pantelimon", Institutul pentru Ocrotirea Mamei şi Copilului prof. dr. Alfred Rusescu', Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Timişoara, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Tg. Mureş.
Programul de screening a debutat în luna iunie a anului 2012.
Conform raportărilor transmise de Unitatea de asistenţă tehnică şi management (UATM) a Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), unitate care coordonează Programul naţional, din luna iunie 2012 şi până la sfârşitul trimestrului I din 2014, 606.132 de femei au efectuat testul Babeş-Papanicolau.
La peste 32.600 dintre acestea au rezultat teste pozitive, iar la 1.312 au fost depistate leziuni maligne.
Sursa: Agerpres