Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), în parteneriat cu Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), derulează programul postuniversitar „Comunicare în domeniul sănătății”.
Programul postuniversitar „Comunicare în domeniul sănătății” se adresează personalului din domeniul medical, din instituții, asociații și organizații pentru educație medicală, prevenție și cercetare medicală si tuturor celor care doresc să-și antreneze abilitățile de comunicare în sănătate, prevenție, educație, reglementare, îngrijire și promovare produse/servicii medicale.
COMUNICARE ÎN DOMENIUL SĂNĂTĂȚII
PROGRAM POSTUNIVERSITAR
Facultatea de Comunicare și Relații Publice (SNSPA), în parteneriat cu Asociația Română pentru Educație Pediatrică în Medicina de Familie (AREPMF), derulează programul postuniversitar „Comunicare în domeniul sănătății”.
CUI SE ADRESEAZĂ?
Programul postuniversitar „Comunicare în domeniul sănătății” se adresează personalului din domeniul medical, din instituții, asociații și organizații pentru educație medicală, prevenție și cercetare medicală, experților din sănătatea publică și din industria farmaceutică, decidenților guvernamentali și locali, membrilor sindicatelor de profil, și tuturor celor care doresc să-și antreneze abilitățile de comunicare în sănătate, prevenție, educație, reglementare, îngrijire și promovare produse/servicii medicale.
.
CURSURILE CUPRINSE ÎN PROGRAM
.
Programul constă în trei module practice și șapte cursuri, totalizând 136 ore didactice.
Comunicarea orientată spre pacient
Purtătorul de cuvânt
Management strategic în sectorul medical
Etica în comunicarea pentru sănătate
Comunicarea cu mass media în domeniul sănătăţii
Marketing în sănătate
Social media, publicitate şi noi tehnologii pentru sănătate
MP 1: Comunicare de criză în domeniul sănătăţii
MP 2: Public speaking în domeniul sănătăţii
MP 3: Comunicare managerială şi comportament organizaţional
Calendarul și programul desfășurării cursurilor
8 februarie 2018 – deschiderea programului postuniversitar.
Cursurile se desfășoară, de două ori pe lună, sâmbăta și duminica, în intervalul orar 10.00 – 17.15, cu o pauză de masă de la 13.15 la 14. Modulele practice au loc vinerea, sâmbăta și duminica, în intervalele 17 – 20 (vineri), respectiv 10 – 18.30. Programarea cursurilor (orarul) va fi comunicat pe parcursul perioadei de înscriere.
Detaliile despre examenul de absolvire vor fi comunicate în timp util.
Perioada de înscriere: 8 ianuarie – 7 februarie 2018 (detalii aici)
ACREDITARE
Programul postuniversitar „Comunicare în domeniul sănătății”, este acreditat de Ministerul Educației Naționale. Diploma de absolvire a programelor constă într-un un certificat de perfecționare profesională în specializarea comunicare și relații publice, emisă de Ministerului Educației Naționale, Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul SNSPA. Certificatul de atestare a competențelor profesionale este însoțit de un supliment descriptiv care conține situația școlară, durata în ore a programului, numărul de credite transferabile acumulate, calificarea universitară care a stat la baza dezvoltării programului şi competențele vizate de programul postuniversitar de formare şi dezvoltare profesională continuă. Certificatul de atestare a competențelor profesionale şi suplimentul descriptiv se aprobă prin ordin al ministrului educației naționale şi se gestionează potrivit reglementărilor referitoare la actele de studii.
PERSOANE DE CONTACT ȘI INFORMAȚII SUPLIMENTARE
Lect. univ.dr. Alina Duduciuc
Asist.univ.dr. Ioana Schiau
Pentru cei interesati, gasiti informatii suplimentare in pliantul atasat si pe site:
http://www.comunicare.ro/index.php?page=comunicare-in-sectorul-medical