Ştefan este din Târgu Jiu şi s-a născut cu o deficienţă de auz. Medicii au decis să îi facă un implant de aparat auditiv. Numai că acest lucru nu este suficient ca să fie un copil normal, iar pentru recuperare, micuţul are nevoie de şedinţe zilnice de logopedie.

Doar că drumul de la Târgu Jiu la Cluj, unde există un centru specializat în recuperarea copiilor cu un astfel de handicap, ar fi fost imposibil. Aşa că includerea lui Ştefan în proiectul cu tablete a fost o adevărată binecuvântare pentru părinţii săi.

"S-a ajuns la identificare de cuvinte doar pe baza auditiva. Spune toate onomatopeele. Este pasionat de cifre si de litere", a spus Bianca Nistor, profesor psihopedagog

În aceeaşi situaţie este şi Tony, un băieţel de cinci ani dintr-o comună maramureşeană. De câteva luni, de când a primit tableta, a făcut progrese uriaşe.

Ideea unui astfel de proiect îi aparţine unui medic specialist ORL din Cluj, care, de ani buni, tratează copii cu deficienţe de auz şi le face implanturi cu aparate ce îi ajută să audă normal. "Nu-i suficient sa reabilitezi o data pe saptamana o ora. Cei care lucreaza cu copiii acestia stiu foarte bine cata munca este. Exercitiu continuu. Parintii trebuie invatati sa lucreze cu copiii si atunci am gasit o solutie buna sa-i ajutam, sa-i coordonam sa lucreze cât mai mult şi cât mai bine", a spus Violeta Necula, medic specialist ORL.

Medicul clujean speră să obţină acum sprijin şi din partea autorităţilor, pentru ca tot mai mulţi copii cu deficienţe de auz să primească tablete.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro