Daca chirurgii ar respecta legea, romanii nu ar putea fi operati. Cel putin, asa rezulta dintr-un recent ordin al Ministerului Sanatatii care i-a facut pe medici sa rada. Si apoi sa planga, la gandul ca sunt condusi de oameni care n-au idee de medicina.
medic
Ordinul nr. 1529 din 13 decembrie 2013 al Ministerului Sanatatii este, in teorie, un act extrem de util. El stabileste “Lista de verificare a procedurilor chirugicale”, adica ce trebuie sa faca medicii si asistentele in cursul unei operatii pentru ca totul sa meraga ca la carte si sa nu apara probleme – de pilda, instrumente chirurgicale uitate in pacient. Astfel de liste se folosesc pretutindeni in lume si sunt extrem de utile. Un studiu realizat recent in spitale din America, Marea Britanie, Africa si India arata ca folosirea unei liste de proceduri in timpul operatie chirugicale reduce mortalitatea la jumatate si complicatiile cu peste o treime.

Practic, aceasta lista ar trebui sa-i salveze pe medici de acuzatiile de malpraxis iar pe pacienti, de greselile chirurgilor. Asta daca lista nu ar fi scrisa pe baza unei traduceri cu Google Translate. Aceasta e opinia chirurgilor care l-au citit si au ras. Doar ca acum vor mai trebui sa si aplice procedurile din lista, care teoretic ar trebui sa salveze vieti.

O lista de te doare protuberanta mentala

De exemplu, ordinul spune ca inainte de a i se face pacientului anestezia trebuie verificat daca nu cumva are “dificultate la respiratie si aspiratie”. Ceea ce, spun medicii, este imposibil, deoarece aspiratia o face anestezistul dupa ce pacientul a fost anesteziat. Asa incat, daca s-ar respecta Lista de proceduri a Ministerului Sanatatii, pacientul ar trebui practic operat pe viu.

In acelasi paragraf medicilor li se sugereaza sa foloseasca “tehnici de testare a dificultatii de respiratie a pacientului, cum ar fi: clasificarea Mallampati, distanta tiro-mentala (distanta dintre osul hioid si protuberanta mentala sau intre varful cartilajului tiroid pana la mento)”. Daca nu vi se pare nimic gresit, asta e numai din cauza ca nu ati studiat medicina. Pentru ca daca faceati o facultate de profil va dadeati seama ca nu exista „distanta tiro-mentala”, „mento” sau „protuberanta mentala”. Chirurgii consultati de www.stirileprotv.ro presupun ca oficialii din Minister au tradus o lista de proceduri din alta tara folosind Google Translate, fiindca altfel ar fi stiut ca termenul corect este „distanta tiro-mentoniera”, „mento” e de fapt „menton” iar „protuberanta mentala” e doar o traducere de te doare mintea.

Medicii, facuti mincinosi in fata

Mai avansam doua paragrafe si aflam ca medicii chirurgi au prostul obicei sa-i minta pe anestezisti si pe asistente sau macar sa le ascunda adevarul. „Este posibil ca medicii chirurgi sa nu comunice medicilor anestezisti si asistentelor medicale riscul de hemoragie a pacientilor, astfel medicul anestezist se va consulta cu echipa medicala in aceasta privinta inaintea procedurilor chirurgicale”, spune ordinul de ministru. Poate ar trebui sa caute chirurgi mai sinceri sau mai putin timizi, care sa nu se jeneze sa le spuna si colegilor adevarul gol-golut despre starea pacientului.

Ceva mai incolo gasim si umor negru in „Lista de proceduri”: „Un membru al echipei de anestezie va revizui planul de resuscitare [...]. In mod particular, acesta va specifica daca va utiliza produse din sange si daca pacientul manifesta simptome care pot duce la deces (boli cardiace sau pulmonare, aritmii, tulburari ale circulatiei sangelui).”

Iar daca manifesta simptome care pot duce la deces, probabil urmatoarea procedura consta in incrucisarea mainilor pe piept si gasirea rapida a unei lumanari. Serios vorbind, e totusi ingrijorator ca autorul listei are cunostinte de medicina atat de avansate incat incadreaza bolile la simptome.

Nu pastrati instrumentele in pacienti!

Lista de proceduri a Ministerului Sanatatii are grija si ca echipa medicala sa nu uite ceva in pacient.

„Instrumentele pastrate, acele si buretii ramasi dupa procedura chirurgicala reprezinta factori de risc in erorile medicale.” Mai ales instrumentele pastrate in pacient,cele pastrate in alte locuri in general nu-s asa riscante.

Ce se intampla totusi daca un instrument sau un burete nu iese la numaratoare? Simplu: „Echipa medicala trebuie sa respecte protocoalele specifice si sa examineze gunoiul, campurile operatorii sau cavitatea”.Probabil autorul listei s-a gandit ca e un ghid pentru chirurgi neindemanatici, care, atunci cand opereaza, fac o cavitate mare in pacient.

Si daca pana acum ati ras, poate ar fi cazul sa si plangeti.

Fiindca trebuie sa stiti ca in mod normnal chirurgii din Romania ar trebui sa opereze dupa aceste proceduri.

Scrise de cineva care nu prea are protuberanta mentala. Asteptam inca un raspuns de la Ministerul Sanatatii ca sa stim cine a scris ordinul si cum va fi premiat. Fiindca de semnat nu l-a semnat ministrul, ci un secretar de stat. (stirileprotv.ro)

Ordinul 1529/2013 al Ministerului Sanatatii – Cititi textul integral

ANEXA Nr. 1

LISTA

de verificare a procedurilor chirurgicale

A.Inaintea inductiei anesteziei

- Pacientul a confirmat

• Identitatea
• Zona anatomica
• Procedura chirurgicala
• Consimtamant informat
- Zona anatomica/Neaplicabil.
- Verificarea sigurantei anesteziei realizate
- Pulsoximetru conectat si functional
- Preventia tromboembolismului venos
- Da
- Nu

Are pacientul:
O alergie cunoscuta?
- Nu
- Da

Dificultate respiratorie/Risc de Aspiratie
- Nu.
- Da, Echipamentul/Asistenta disponibile

Risc de hemoragie > 500 ml (7 ml/kg la copii)
- Nu.
- Da. Acces intravenos adecvat si fluide disponibile

B.Inaintea inciziei pielii

- Confirmati faptul ca membrii echipei medicale si-au precizat numele si rolul.

- Chirurgul, personalul de anestezie si asistenta confirma verbal:

• Numele pacientului
• Zona anatomica
• Procedura chirurgicala

EVENIMENTE CRITICE ANTICIPATE

- Catre chirurg: Care sunt etapele critice sau neasteptate, durata interventiei, sangerarile anticipate?
- Catre echipa de anestezie: Exista motive de ingrijorare referitoare la pacient?
- Catre echipa de asistente: A fost realizata sterilizarea- Au echipamentele medicale probleme?

A fost realizata antibioprofilaxia in ultimele 60 de minute?
- Da
- Neaplicabil

Este afisata imagistica medicala?

- Da
- Neaplicabil

C.Inainte ca pacientul sa paraseasca sala de operatie

Asistenta medicala confirma verbal echipei medicale:
- Numele procedurii chirurgicale inregistrate
- Numarul instrumentelor, buretilor si acelor este corect.
- Etichetarea piesei (se citeste cu voce tare eticheta, inclusiv numele pacientului)
- Exista probleme tehnice cu echipamentele care trebuie solutionate?
- Chirurgul, echipa de anestezie si asistenta reconfirma principalele motive de ingrijorare referitoare la tratamentul si recuperarea pacientului.

ANEXA Nr. 2
Instructiuni de completare a Listei de verificare a procedurilor chirurgicale

A.INAINTEA INDUCTIEI ANESTEZIEI

Aceste verificari de siguranta trebuie completate inaintea anesteziei pentru a se confirma siguranta procedurii chirurgicale. Se solicita prezenta medicului anestezist si a unei echipe de asistenta medicala. Coordonatorul listei de verificare poate completa lista de verificare secvential sau la inceputul procedurii, depinzand de stadiul de pregatire a anesteziei.

Mai jos sunt prezentate in detaliu etapele de siguranta:

1. A prezentat pacientul datele personale si a semnat consimtamantul informat- A fost specificata procedura chirurgicala si zona anatomica unde urmeaza sa se efectueze procedura?

Coordonatorul listei de verificare confirma in mod verbal datele personale ale pacientului, tipul de procedura planificata, precum si zona anatomica unde urmeaza sa fie realizata procedura, in plus, se va verifica semnarea consimtamantului informat de catre pacient. Chiar daca aceste informatii sunt repetitive, subliniem faptul ca aceasta etapa este esentiala, astfel incat echipa medicala sa nu efectueze o procedura chirurgicala eronata asupra pacientului. In cazul pacientilor care se afla in imposibilitatea de a-si exercita consimtamantul, minorilor si persoanelor fara discernamant, se va lua legatura cu un membru al familiei sau cu reprezentantul legal al acestora. In cazul urgentelor, procedurile chirurgicale se pot realiza fara consimtamant obtinut anterior prin consensul echipei medicale.

2.Este evidentiata zona anatomica unde urmeaza sa se efectueze procedura?

Coordonatorul listei de verificare trebuie sa verifice daca a fost marcata corespunzator zona anatomica unde urmeaza sa se realizeze procedura chirurgicala, iar in cazul unor proceduri care implica zone (structuri, parti) multiple, de exemplu, degete, leziuni ale pielii (cutanate), vertebre, acestea trebuie evidentiate individual. In plus, procedurile chirurgicale asupra organelor interne urmeaza protocoalele clinice in vigoare.

3.A fost realizata verificarea aparatului de anestezie si a medicatiei specifice?

Urmatoarea etapa in parcurgerea listei de verificare consta in verificarea formala a echipamentelor de catre medicul anestezist prezent. Astfel, vor fi supuse verificarilor de siguranta aparatul de anestezie, aparatul de ventilatie mecanica, medicatia si evaluarea preoperatorie a riscului anestezic asupra pacientului. Procedura clasica de verificare preoperatorie a pacientului presupune examinarea de catre echipa medicala a aparatului de ventilatie mecanica, a tuburilor de oxigen si a anestezicelor inhalatorii, dispozitivelor de aspiratie, medicamentelor, precum si dispozitivelor medicale. In plus, vor fi testate dispozitivele medicale si medicatia in caz de urgenta.

4.Este pulsoximetrul conectat pe pacient- Functioneaza?

Coordonatorul listei confirma faptul ca pulsoximetrul este functional si conectat corect pe pacient inaintea inductiei anesteziei. Mentionam ca Organizatia Mondiala a Sanatatii recomanda si considera pulsoximetrul o componenta necesara in desfasurarea in siguranta a anesteziei. In mod ideal, indicatorii pulsoximetrului trebuie sa fie vizibili in blocul operator, iar un sistem de alerta audio trebuie sa fie conectat la nivelul de oxigen si pulsul pacientului. Daca un astfel de dispozitiv nu este disponibil in blocul operator, echipa medicala poate lua decizia suspendarii procedurii chirurgicale si sa evalueze starea pacientului. In cazul in care viata pacientului este in pericol, echipa medicala poate lua prin consens decizia de a efectua procedura chirurgicala.

5.A fost efectuata profilaxia tromboembolismului venos?

Urmatoarea etapa in parcurgerea listei de verificare consta in verificarea efectuarii profilaxiei tromboembolismului venos (TEV), avand in vedere prevalenta crescuta a TEV la pacientii spitalizati, din servicii medicale, chirurgicale sau de terapie intensiva, impreuna cu rata crescuta a complicatiilor fatale si nonfatale ale TEV, care au condus la necesitatea preventiei instalarii bolii tromboembolice venoase. Decizia de folosire a profilaxiei TEV pentru fiecare pacient in parte trebuie facuta prin combinarea datelor furnizate de recomandarile bazate pe evidente (care se refera in special la un grup de pacienti) cu evaluarea individualizata a factorilor de risc si a efectelor secundare ale tromboprofilaxiei, tinand cont si de metodele de profilaxie disponibile.

Metodele de profilaxie ale TEV sunt metodele mecanice, cu eficienta limitata, si metodele farmacologice. Ele se aplica in raport cu nivelul de risc al pacientului si cu beneficiul maxim asteptat. Metodele de profilaxie se aplica concomitent cu masurile generale valabile la toti pacientii cu risc, precum si cu masurile specifice bolii care predispune la TEV.

6.Are pacientul:

a)O alergie cunoscuta?

Coordonatorul listei de verificare se va consulta cu medicul anestezist pentru confirmarea datelor referitoare la alergia cunoscuta a pacientului. Medicului anestezist i se vor comunica detalii referitoare la eventualele alergii de coordonatorul listei de verificare daca acesta are alte informatii privind starea pacientului.

b)Dificultate la respiratie si aspiratie?

Coordonatorul listei de verificare va confirma verbal faptul ca echipa de anestezie a efectuat toate procedurile de evaluare a dificultatii de respiratie a pacientului. Pot fi folosite tehnici de testare a dificultatii de respiratie a pacientului, cum ar fi: clasificarea Mallampati, distanta tiro-mentala (distanta dintre osul hioid si protuberanta mentala sau intre varful cartilajului tiroid pana la mento) sau scorul Bell House Doré. In mod categoric, evaluarea obiectiva a capacitatii de respiratie a pacientului este mai importanta decat alegerea metodei in sine, mai ales datorita faptului ca decesul pacientilor prin evaluarea corecta poate fi evitata. Daca testele arata un risc ridicat, de exemplu, un scor Mallampati de 3 sau 4, echipa de anestezie se va pregati in mod corespunzator in caz de urgenta. Astfel, se poate reorganiza procedura de anestezie, de exemplu, anestezie locala daca procedura chirurgicala permite. De asemenea, in echipa medicala va fi prezent un al doilea membru (asistent medical, medic chirurg sau un al doilea medic anestezist) pentru a efectua in conditii optime anestezia.

Riscul de aspiratie va fi evaluat ca parte componenta a evaluarii capacitatii de respiratie. Medicul anestezist va fi pregatit sa efectueze proceduri de aspiratie in cazul in care pacientul manifesta simptome de reflux gastroesofagian. Riscul de aspiratie poate fi redus prin modificarea protocolului (planului) de anestezie, folosindu-se tehnici si ajutorul unui asistent medical care va realiza manevra Sellick (presiune pe cricoid). In situatia pacientilor expusi la astfel de factori de risc se vor lua masuri specifice procedurilor in vigoare (echipament medical si asistenta postoperatorie).

c)Risc de hemoragie > 500 ml (7 ml/kg copii)?

Aceasta etapa de siguranta implica pregatirea pentru situatia critica in care pacientul poate avea o hemoragie de > 500 ml in timpul procedurii chirurgicale. Şocul hipovolemic in caz de hemoragie > 500 ml (7 ml/kg copii) reprezinta un risc major in cazul pacientilor asupra carora se efectueaza proceduri chirurgicale. Pregatirea adecvata si manevrele de resuscitare pot ameliora conditia critica a pacientului. Este posibil ca medicii chirurgi sa nu comunice medicilor anestezisti si asistentelor medicale riscul de hemoragie a pacientilor, astfel medicul anestezist se va consulta cu echipa medicala in aceasta privinta inaintea procedurilor chirurgicale. In cazul in care exista un risc de hemoragie > 500 ml (7 ml/kg copii) este recomandata folosirea a cel putin doua linii intravenoase cu alezaj sau a unui cateter venos central. In plus, echipa medicala va verifica disponibilitatea rezervelor de sange si fluide in vederea resuscitarii. (Luati cunostinta de faptul ca riscul de hemoragie va fi evaluat inainte inceperii inciziei si constituie o masura de reverificare a parametrilor de catre echipa medicala.)

Ulterior completarii acestei etape echipa medicala poate demara anestezia.

B.INAINTEA INCIZIEI PIELII

Echipa medicala va verifica daca etapele de securitate au fost indeplinite.

1.Confirmati faptului ca membrii echipei medicale si-au precizat numele si rolul in cadrul procedurii.

Datorita faptului ca echipa medicala poate suferi schimbari frecvente este nevoie de un management adecvat, de aceea este important ca in situatii de risc major toti membrii echipei medicale sa cunoasca rolul fiecarui membru. Noii membri ai echipei medicale care intervin pe parcursul procedurii chirurgicale trebuie sa se prezinte de asemenea.

2.Confirmati numele pacientului, procedura si locul unde se va efectua incizia.

Coordonatorul listei de verificare sau un alt membru al echipei medicale va solicita ca toti membrii sa confirme numele pacientului, procedura chirurgicala care urmeaza sa fie realizata, zona anatomica unde urmeaza sa se intervina, precum si pozitia pacientului daca este relevant pentru procedura chirurgicala. De exemplu, o asistenta medicala poate anunta „Inaintea efectuarii inciziei, este echipa medicala de acord ca acesta este pacientul X si i se va realiza o procedura de hernie inghinala (dreapta)?“. Este important ca toti membrii echipei medicale sa confirme acest lucru inaintea demararii procedurii. In cazul in care pacientul nu este sedat este important ca acesta sa confirme de asemenea.

3.A fost efectuata profilaxia cu antibiotice in ultimele 60 de minute?

In ciuda evidentei clinice si consensului in lumea medicala asupra utilizarii profilaxiei cu antibiotice in tratamentul infectiilor, daca la nivelul tesuturilor se constata prezenta optima de antibiotic, echipele chirurgicale nu mai administreaza tratament antibiotic in ultimele 60 de minute inaintea inceperii procedurii chirurgicale. Pentru a reduce riscul de infectie chirurgicala, coordonatorul va intreba echipa medicala daca pacientului i-a fost administrat tratament cu antibiotic in ultimele 60 de minute. Medicul anestezist, responsabilul administrarii antibioticelor, trebuie sa confirme verbal acest fapt. Daca se constata ca profilaxia cu antibiotic nu a fost efectuata, echipa medicala va administra antibioticele necesare inaintea inciziei. In plus, daca pacientului i-a fost aplicat tratament cu antibiotice mai mult de 60 de minute, atunci echipa medicala va redoza tratamentul administrat. Daca pacientului nu i se pot administra antibiotice, va fi bifata casuta Nu se aplica.

4.Evenimente critice anticipate

Comunicarea eficienta in cadrul echipei medicale si lucrul in echipa reprezinta elemente esentiale in siguranta procedurilor chirurgicale si evitarea complicatiilor. Pentru asigurarea comunicarii in cazul pacientilor aflati in stare critica, coordonatorul listei de verificare va discuta cu echipa medicala despre planurile operative si pericolele critice. Acest lucru poate fi realizat prin adresarea verbala a unor intrebari specifice referitoare la starea pacientului, fiecare membru al disciplinelor clinice comunicand informatii referitoare la starea pacientului. Pe parcursul procedurilor de rutina, medicul chirurg poate afirma pur si simplu „Acesta este un caz de rutina si durata acestuia este de X ore“ si poate intreba medicul anestezist si asistenta medicala daca exista probleme speciale/specifice.

a)Catre medicul chirurg: Care sunt etapele critice- Cat va dura procedura/cazul- Cat sange anticipati ca se va pierde?

Discutia privind etapele critice este necesara in vederea informarii membrilor echipei medicale asupra riscului de hemoragie si alti factori care duc la decesul pacientului. In plus, reprezinta o oportunitate de verificare a etapelor, in cazul in care sunt necesare dispozitive speciale.

b)Catre medicul anestezist: Sunt motive de ingrijorare referitoare la pacient?

Un membru al echipei de anestezie va revizui planul de resuscitare in cazul pacientilor expusi la risc de hemoragie, instabilitate hemodinamica sau alti factori care pot duce la decesul pacientului datorita procedurii chirurgicale. In mod particular, acesta va specifica daca va utiliza produse din sange si daca pacientul manifesta simptome care pot duce la deces (boli cardiace sau pulmonare, aritmii, tulburari ale circulatiei sangelui). In cazul procedurilor chirurgicale de rutina, medicul chirurg poate afirma „Nu am niciun motiv de ingrijorare cu privire la acest caz.“

c)Catre echipa de asistente medicale:

1.A fost sterilizat blocul operator (indicatorii inclusi)?

2.Probleme tehnice la echipamente?

Asistenta medicala sau tehnologul care verifica echipamentele si instrumentele sterilizate termic trebuie sa confirme verbal ca sterilizarea echipamentelor a fost realizata corespunzator prin indicatorii specifici. Orice discrepanta intre rezultatele asteptate si indicatorii masurati trebuie remediata inaintea inceperii procedurii chirurgicale. In plus, aceasta etapa reprezinta o oportunitate de a revizui chestiuni referitoare la siguranta procedurii sau probleme de echipament. Daca nu sunt motive particulare de ingrijorare, asistenta medicala poate afirma „Sterilizarea a fost verificata, nu exista motive de ingrijorare.“

3.Este imagistica medicala afisata?

Afisarea imagisticii medicale este esentiala in asigurarea planificarii si desfasurarii procedurilor chirurgicale, in special proceduri ortopedice, toracice, spinale si in cazul majoritatii rezectiilor tumorale. Inaintea inciziei coordonatorul listei de verificare trebuie sa intrebe medicul chirurg daca imagistica medicala este necesara pe parcursul desfasurarii procedurii. In acest caz, coordonatorul trebuie sa confirme verbal ca imagistica medicala se afla in blocul operator si va fi afisata in timpul desfasurarii procedurii chirurgicale. In cazul in care aparatura necesara nu este disponibila, aceasta va fi obtinuta inaintea inceperii procedurii, insa medicul chirurg poate lua decizia continuarii procedurii, chiar daca nu exista un astfel de echipament de imagistica.

Dupa parcurgerea acestei etape a listei de verificare, echipa medicala poate incepe procedura chirurgicala (operatia).

C.INAINTE CA PACIENTUL SA PARASEASCA SALA DE OPERATIE

Aceste etape de verificare trebuie completate inaintea scoaterii pacientului din blocul operator. Scopul acestei etape este de a facilita transferul informatiilor catre echipele de ingrijire postoperatorie. Controalele pot fi efectuate de catre medicul chirurg, medicul anestezist sau asistenta medicala si trebuie finalizate inaintea plecarii medicului chirurg din blocul operator. Poate sa se suprapuna, de exemplu, cu inchiderea plagilor. Asistenta medicala confirma in mod verbal:

a)Denumirea procedurii

Procedura chirurgicala efectuata se poate schimba (complica) pe parcursul interventiei, de aceea este indicat sa se confirme de catre medicul chirurg si de catre echipa medicala numele exact al interventiei realizate. Coordonatorul listei de verificare poate intreba „Ce tip de procedura chirurgicala a fost efectuata?“ sau sa confirme printr-o fraza de tipul „Am realizat interventia chirurgicala X“.

b)Realizarea protocoalelor privind buretele, acele si instrumentele medicale

Instrumentele pastrate, acele si buretii ramasi dupa procedura chirurgicala reprezinta factori de risc in erorile medicale. Astfel, asistenta medicala trebuie sa confirme verbal numararea finala a buretilor si acelor dupa operatie, iar in cazul cavitatilor deschise numararea este obligatorie. Daca numarul buretilor, acelor si instrumentelor initiale nu coincide cu numarul buretilor dupa interventia chirurgicala, atunci se va intra in starea de alerta. Echipa medicala trebuie sa respecte protocoalele specifice si sa examineze gunoiul, campurile operatorii sau cavitatea si, in cazul in care este nevoie, se pot realiza radiografii.

c)Etichetarea specimenului (Cititi cu voce tare etichetele specimenelor, inclusiv numele pacientului.)

Etichetarea incorecta a specimenelor patologice constituie conform datelor oficiale un risc major in erorile date de analizele de laborator. Un membru al echipei medicale trebuie sa confirme verbal faptul ca specimenele obtinute apartin pacientului X asupra caruia s-a realizat procedura chirurgicala, sa descrie specimenul obtinut si orice alte date relevante.

d)Daca exista probleme tehnice cu echipamentele medicale care trebuie solutionate

Problemele tehnice cu aparatura medicala apar in mod constant in timpul procedurilor chirurgicale, de aceea este important ca sa se identifice sursele defectiunilor tehnice si sa fie remediate.

D.CATRE MEDICUL CHIRURG, MEDICUL ANESTEZIST ŞI ASISTENTA MEDICALA

Care sunt principalele motive de ingrijorare referitoare la managementul si refacerea pacientului?

Medicul chirurg, medicul anestezist si asistenta medicala vor revizui planul de refacere postoperatorie a pacientului. Aceasta etapa este esentiala in transmiterea eficienta a informatiilor catre echipa de ingrijire.

Aceasta etapa presupune finalizarea listei de verificare. Lista de verificare va fi atasata Foii de observatie clinica generala a pacientului.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro