„Există oameni care au fost expuși în mod direct la asta, după care există familiile lor, după care familia lărgită, după care alți oameni, de la fața locului, SMURD, ambulanță, medici. Am făcut un calcul, cam câți oameni sunt în perimetrul 0 al dezastrului: 5.000. Avem 5.000 de oameni care în mod direct o o legătură cu Colectiv – și este o ironie că acel club se numește Colectiv – dar îți explică ce s-a întâmplat după aceea”, a spus laDigi24 Gabriel Diaconu, medic psihiatru.
Invitat la „Jurnalul de Seară”, el a explicat ce se întâmplă în psihicul și în creierul unui om care trece printr-o astfel de traumă: se dezechilibrează sistemul de coerență al unei minți. Apar amintirile intruzive, ce pot fi declanșate de anumite senzații, mirosuri, flashback-uri etc, apare frica de frică, atacul de panică.
„Trauma este ca atunci când te lovește o ghiulea...te rupi, te rupi în ceea ce înseamnăsistem de coerență a unei minți. Este ceea ce le spun pacienților că este software-ul pe care creierul îl folosește, ca atunci când te duci noaptea la baie fără să fie nevoie să aprinzi lumina, cumva te descurci. Ăsta e sentimentul de coerență. Trauma, când se descarcă, distruge acest sistem, inițial, dar este un sistem elastic și recuperabil, iar treaba colegilor mei este să restabilească acele cărămizi de bază pe care se construiește acel sentiment de coerență”, a explicat psihiatrul.
Pe de altă parte, trauma colectivă are ceva unic. Un grup suferă această tragedie. „Nu este ca și cum la un moment dat ai o calamitate naturală care lovește un oraș, deși și acolo ai putea să spui că. Dar într-o metropolă, oamenii nu au aceleași relații pe care le au în comunitatea rock. Ei bine, oamenii care erau la Colectiv erau o familie, în sensul larg, foarte mulți se știau între ei și foarte mulți ne știam între noi, dovadă că în ultimele 11 zile și eu descarc, împrejurul meu ca individ sunt niște găuri negre, niște oameni lipsă, eu nu pot să mă extrag din trauma colectivă, eu însumi fac parte din ea și sunt lucid în fiecare moment. Eu nu am venit ca un marțian în calamitatea asta”, a explicat Gabriel Diaconu.
Ce rămâne, în cazul unei traume, este un sistem mult mai primitiv de testare a realității. Este creierul care „ciclează”, rulează informația în buclă, e creierul primitiv. Și rămâi în buclă, apare disocierea, după care amintirile intruzive sunt spontane și generate de semnale din mediu. Pot apărea probleme de somn, probleme de reglare a dispoziției, sunt aplatizați, crize de furie, a enumerat Gabriel Diaconu.
El a explicat și ce se întâmplă când fix la o săptămână de la impactul inițial al tragediei, ai un nou val de victime, așa cum s-a întâmplat în weekend.
Însuși faptul că reexperimentezi trauma e o sursă suplimentară de suferință. Există frica și frica de frică. Frica de frică spune că cineva care are un simptom neplăcut la un moment dat, când îi e bine, se gândește: dacă mi se întâmplă din nou? Apare relația de poziționare către traumă. (...)
Atunci când te vezi față în față cu supraviețuitorii de la Colectiv există oricând problema de a raționaliza ce i se întâmplă lui sau de a empatiza excesiv. Să empatizezi excesiv este ceea ce li s-a întâmplat jurnaliștilor de la fața locului, cărora li se părea că relatează despre cea mai mare tragedie din lume, a arătat Gabriel Diaconu.
Pe de altă parte, presa și imaginile pe care le difuzează, reluate cu insistență, fac foarte rău la început, dar pe de altă parte nu poți nici să blochezi informația, să o marginalizezi, așa cum făcea Ceaușescu în cazul unor dezastre. Și pentru presă a fost traumatizant.
Este vorba însă, în primă fază, de nevoia de a crea un perimetru de intimitate pentru supraviețuitori și familiile lor, perimetrul nu e o bulă informativă, ei nu au nevoie să fie puși într-un univers alternativ, în care acest eveniment nu s-a întâmplat. „Când se va termina toată povestea asta, cred că va fi timpul ca oamenii să stea de vorbă și să digere bine ce s-a întâmplat. Eu de 11 zile nu citesc presa”, a mărturisit medicul.
În reacția la trauma acută colectivă există un moment în care oamenii sunt șocați și aplatizați, nu au răspuns, stau și se uită, cu gura căscată, după care începe furia și agitația. Oamenii, de frică, pot face niște lucruri ciudate, printre acestea este și să îți remanieze felul în care interpretează realitatea, teoria conspirației, neîncrederea în tot și în toate, a explicat Gabriel Diaconu reacțiile critice la adresa medicilor apărute în ultimele zile și zvonurile apărute după tragedie.
Soluția pentru vindecare este solidaritatea, statul împreună și alinarea. Dar contează și din partea cui vine alinarea.
Ieșirea în stradă face parte din vindecare? a fost întrebat Gabriel Diaconu.
„Pe undeva, cred că există căi de legătură vizavi de motivație, dar nu aș confunda una cu alta, trauma străzii nu este trauma Colectiv. Știu un număr de supraviețuitori care au fost în Piață și care mi-au spus un lucru despre primele zile din Piață: mă simțeam foarte bine că mă pierd în mulțime, nimeni nu știa cine sunt și pentru o vreme, stătea printre oameni. Pot să spun de pacienți de-ai mei, care nu au fost internați, dar au fost acolo, au fost în Piață, pot să spun și că dup-aia nu au mai fost, asta trebuie să dea de gândit”, a încheiat Gabriel Diaconu.
Urmăriți-i explicațiile complete în materialul video de mai sus.
