"Cardurile care nu vor fi distribuite, prin intermediul serviciilor poștale, atunci când se va încheia procesul de distribuire prin aceste servicii, vor fi predate caselor de asigurări și, în scurt timp, casele de asigurări vor trimite cardurile către medicii de familie.
Distribuirea prin servicii poștale s-a realizat în mare măsură, dar nu s-a terminat încă. În ianuarie, se termină distribuirea cardurilor prin poștă și, tot în această lună, cele care nu au fost distribuite vor fi trimise la medicii de familie.
Asigurații care și-au primit deja cardul pe parcursul lunii ianuarie îl vor putea inițializa, iar cei care nu au intrat în posesia cardului îl vor ridica de la medicul de familie, în curând, odată cu solicitarea unui serviciu medical, ocazie cu care se va face și inițializarea cardului și validarea serviciului pentru care se duc la medicul de familie", a declarat vineri, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Mihaela Tănase.
Sursa politicidesanatate.ro
Utilizarea efectivă a cardului național de asigurări sociale de sănătate de către asigurați și furnizorii de servicii medicale, medicamente și dispozitive medicale se va face începând cu 1 februarie 2015, prevede un proiect de hotărâre de guvern, pus în dezbatere publică pe site-ul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate.
Potrivit altor prevederi ale proiectului, asiguratul va suporta contravaloarea cardului național, precum și cheltuielile aferente distribuției acestuia, în situația solicitării eliberării unui duplicat ca urmare a pierderii, furtului sau deteriorării acestuia, precum și în situația modificării datelor personale de identificare.
Titularul sau împuternicitul cardului poate în termen de 15 zile calendaristice de când l-a pierdut, i-a fost furat sau și-a modificat datele personale să solicite prin intermediul casei de asigurări de sănătate eliberarea unui nou card național, pe baza unei cereri însoțite de dovada plății contravalorii cardului și a cheltuielilor de distribuție a acestuia.
"Eliberarea unui nou card național se face în termen de 30 de zile calendaristice de la depunerea unei cereri la casa de asigurări de sănătate în a cărei evidență se află persoana respectiva. Acordarea serviciilor medicale, medicamentelor și dispozitivelor medicale se realizează pe baza unei adeverințe eliberate de casele de asigurări de sănătate pana la eliberarea unui nou card național", precizează sursa citată.
AGERPRES