Secretarul de stat în MAI, coordonatorul Departamentului pentru Situatii de Urgentă, Raed Arafat, a declarat marti că jumătate dintre autospecialele ISU au o vechime de peste 20 ani.

"La masinile de ambulantă stăm mai bine, la autospecialele ISU a fost programul POR european derulat de autoritățile locale si în perioada 2007-2014 si au început să achiziționeze noi masini si de aceea avem masini cu vechime sub zece ani, dar avem 50% din echipamentele de interventie cu peste 20 ani vechime. Aici este unul dintre aspectele pe care ne vom concentra. Sursa de finanțare va fi fondurile structurale 2014-2020 si poate vor fi si alte surse care vor fi alocate, astfel încât să creăm un program multianual de dotare si înlocuire a masinilor", a spus Arafat, la finalul sedinței de bilant a structurilor din cadrul Departamentului pentru Situații de Urgentă din cadrul MAI.

El a mai spus la prezentarea raportului de activitate că o mare parte a masinilor de ambulantă au o vechime între 5 si 7 ani, iar ele vor începe "să facă probleme" în următorii ani, 1% sunt masini cu vechime de 7-10 ani, 16% au vechime peste 10 ani si 21% sunt cu o vechime de până la 5 ani.

Arafat a apreciat programul multianual de dotare derulat cu Ministerul Sănătătii si a arătat că ar putea fi extins si în cazul dotărilor necesare ISU pentru înlocuirea parcului auto vechi de peste 20 ani.

Un alt aspect asupra căruia Raed Arafat a atras atentia a fost si faptul că două clădiri în care funcționează ISU (sediile din străzile Banu Dumitrache si Ceasornicului) au grad seismic ridicat, respectiv gradul I si gradul II.

Raed Arafat a arătat la sedinta de bilanț al activității Departamentului pe care îl conduce că în 2013 au fost "milioane de intervenții" ale serviciilor care constau în operațiuni de salvare, incendii, inundații.

Departamentul pentru Situații de Urgență are în vedere si crearea unor centre pentru arsi, proiect care va avea sprijinul Băncii Mondiale.

"Vorbim aici de dezvoltarea a patru centre care să poată primi arsii grav, cu 50-60% din suprafata corporală arsă, alte trei centre care se vor dezvolta la Tg. Mures, Timisoara si Iasi. Vor fi centre cu 5-6 paturi că asa se fac acest tip de centre, dar vor avea toate anexele necesare, cu săli de operatii, băi speciale. Valoarea proiectului este de câteva milioane de euro", a declarat Raed Arafat.

AGERPRES/(A,AS—autor: Mihaela Tudorache, editor: Mihai Simionescu)
Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro