Raed Arafat, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne a anunţat la Cluj, în cadrul primului congres de medicină de urgenţă, desfăşurat la sfârşitul săptămânii trecute, că pompierii vor trebui să aibe cunoştinţe medicale mai complexe, pentru a face faţă situaţiilor care impun intervenţia imediată asupra victimelor.
Arafat a prezentat în cadrul conferinţei ştiinţifice stadiul implementării Telemedicinei de urgenţă, un proiect revoluţionar care va plasa România în rândul ţărilor cu şanse mai ridicate de supravieţuire după accidente, insistând pe scurtarea timpului de intervenţie, prin amplasarea de camere de filmat pe maşinile din dotarea pompierilor.
Astfel un medic va putea observa pacientul de la distanţă, în timp real, iar dacă situaţia o impune, pompierul va putea efectua anumite manopere asupra pacientului, înainte de sosirea unui specialist. “De ce să nu-i lăsăm pe paramedici să dea şi adrenalina. Ei sunt acolo şi pot să intervină, în loc să aştepte maşina de terapie intensivă sau elicopterul”, a spus Arafat.
Medicul de origine siriană a arătat progresele înregistrate în proiectul de introducere a telemedicinei, arătând şi câteva din reticenţele sistemului, care întreunează modernizarea operaţiunilor. “Pompierii răspund bine cerinţelor, dar serviciile de ambulanţă şi spitalele au carenţe la trimiterea de date”, s-a plâns Arafat.
Pionierul medicinei de urgenţă din ţara noastră a oferit câteva exemple în care intervenţia de la centru a permis luarea unor decizii mai potrivite, privind transferul unor victime la unităţi cu posibilităţi de intervenţii superioare, când situaţia concretă a impus-o. “Există rezerve în a solicita ajutorul din partea unor cadre medicale, ori acest sistem al telemedicinei permite acest lucru”, a subliniat Arafat.
Secretarul de stat a explicat şi motivul achiziţiei de ambulanţe cu sisteme superioare de defribilare dar şi cu posibilitatea de transmitere de date în timp real.