Un număr de 62 de subiecţi cu vârste între 20 şi 80 de ani au fost înrolaţi până la 27 ianuarie în studiul vaccinului antigripal produs la Institutul Cantacuzino, arată un raport publicat pe site-ul Ministerului Sănătăţii.

Analiza efectuată cu privire la reactogenitatea arată că reacţiile adverse apărute după administrarea vaccinului antigripal trivalent, purificat, inactivat, sunt ca tip de reacţie, frecvenţă, intensitate şi gravitate identice cu rapoartele efectuate în perioada campaniilor de vaccinare desfăşurate în ţară în care s-a folosit vaccin gripal din import.

S-au evaluat pe bază de chestionar reacţiile adverse apărute la 200 de subiecţi vaccinaţi în cadrul campaniei de vaccinare 2013-2014 cu vaccin antigripal din import, reacţiile înregistrate la aceste cazuri fiind similare cu cele consemnate în studiul privind vaccinul de la Institutul Cantacuzino.

Comisia consideră că vaccinul gripal luat în studiu îndeplineşte criteriul reactogenităţii pentru a putea fi folosit în situaţii care impun vaccinul la adulţi, se arată raportul întocmit de Comisia de specialitate pentru supervizarea studiului reactogenităţii şi imunogenităţii vaccinului gripal trivalent, purificat, inactivat, pentru administrarea parentelară la adulţi preparat pentru sezonul 2013-2014 produs de Institutul Cantacuzino.AGERPRES/(AS - autor: Roberto Stan, editor: Ştefan Gabrea)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro