"Anul viitor vom schimba şi modul de admitere la universitate şi bibliografia de admitere va consta într-o carte pentru care am cumpărat drepturile de traducere din Statele Unite, care se utilizează la admiterea în principalele universităţi de medicină din SUA. Noi la această carte am cumpărat drepturile de autor, suntem la faza traducerii în limba română şi limba maghiară şi sper ca în ianuarie să fie deja pusă pe piaţă (...)Va fi pentru cei care dau examen din Biologie, pentru că va rămâne posibilitatea ca să dea fie Biologie, fie Chimie, fie Fizică. Este din seria de cărţi Barron's şi practic toţi care dau admitere acolo din aceste cărţi se pregătesc. Noi avem acum exclusivitate în România pentru cartea de Anatomie şi Fiziologie", a declarat rectorul.

Prof. dr. Leonard Azamfirei a spus că această care "e foarte bine scrisă, în stil american", care are 23 de capitole de anatomie şi fiziologie, iar la sfârşitul fiecărui capitol există un număr important de întrebări din materia respectivă. "Cred că va crea o rigoare mai mare în ceea ce priveşte admiterea pentru că va face o selecţie mai riguroasă a candidaţilor. Vom păstra cele 25% întrebări făcute la prima citire, iar celelalte întrebări care înainte proveneau dintr-o culegere de teste vechi de 15-20 de ani şi pe care candidaţii le învăţau mecanic, doar întrebările şi răspunsurile, acea bază de întrebări va fi înlocuită cu aceste întrebări din cartea de care vă vorbesc", a precizat Leonard Azamfirei.

Pe de altă parte, rectorul UMF Târgu Mureş a declarat că a solicitat o dublare a numărului de locuri pentru linia în limba engleză, pentru a acoperi cererea care este în creştere şi că în urma unor parteneriate care se prefigurează, din anul universitar 2014-2015 la Târgu Mureş vor învăţa şi studenţi japonezi. "Suntem în faza în care am finalizat negocierile cu o serie de parteneri din Japonia şi începând cu anul universitar 2014-2015 vom avea în Târgu Mureş, pe lângă studenţii din ţările europene, care deja vin de câţiva ani, şi studenţi din Japonia. Estimarea noastră este că anul viitor vom avea studenţi din SUA, Germania, Suedia, Italia, Ungaria şi acesta este şi motivul pentru care am cerut, la evaluarea ARACIS, o dublare a numărului de locuri, pentru a acoperi cererea care în acest moment este în creştere", a arătat rectorul.

Azamfirei a spus că dată fiind rigoarea japoneză, UMF Târgu Mureş investeşte în capitalul uman, pentru ca studenţii asiatici, şi nu numai, să beneficieze de cea mai bună pregătire. "Pe lângă o pată de culoare suplimentară universităţii, va fi şi un plus de rigoare pentru că aceşti studenţi au o altfel de abordare a procesului de învăţământ şi pentru ei lucrurile sunt foarte simple: plătesc şi se aşteaptă ca pentru ceea ce plătesc să primească. Şi acesta este motivul pentru care noi intenţionăm să investim foarte mult atât în capitalul uman, cât şi cel material pentru dezvoltarea programului de limbă engleză. La programul de medicină în limba engleză am cerut 100, dar vedem cât vom primi", a subliniat Leonard Azamfirei.

La UMF Târgu Mureş există în prezent aproape 300 de studenţi străini care plătesc o taxă de şcolarizare de 5000 de euro pe an. "Nu e foarte sigur că vom păstra această taxă la valoarea actuală, s-ar putea să fie o anumită mărire, dar dacă va fi o mărire va fi discutată de cei 6 rectori ai UMF-urilor, pentru că vom avea o abordare comună şi oricum o eventuală mărire nu-i va afecta pe cei deja înmatriculaţi, care vor rămâne cu aceeaşi taxă cu care au fost înmatriculaţi", a precizat rectorul.

Rectorul UMF Târgu Mureş a mai arătat că a cerut şi o mărire a cifrei şi la linia română, de la 200 la 270, care este cifra maximă pe care Universitatea o poate şcolariza. "Numărul de locuri pe care îl vom scoate efectiv la concurs la momentul admiterii nu este obligatoriu să fie cifra maximă şi de regulă nu mergem cu cifra maximă, ci mergem în raport cu modul în care reuşim noi să ne dezvoltăm resursa umană şi spaţiile pe care le avem la dispoziţie. Probabil că o ameliorare semnificativă a resursei umane, ca şi grad de ocupare, va apărea după ce se vor finaliza concursurile de admitere în învăţământul superior pe care le-am demarat săptămâna trecută şi care vor deveni efective începând cu anul universitar viitor. La maghiară a fost cifra 200 pe care am avut-o şi care s-a solicitat a se păstra în anul universitar care urmează", a mai susţinut rectorul UMF Târgu Mureş.

Agerpre

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro