21 decembrie 2017, București

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie (FNPMF) au luat act cu surprindere de răspunsul Ministrului Sănătății cu privire la suplimentarea de buget și de răspunsul CNAS cu privire la discuțiile asupra contractului-cadru.

Suplimentarea de care vorbeşte domnul ministru și la care se referă ca la „un cadou acordat medicilor de familie”, a fost luată în calcul la precizarea procentului de 5.8% precizat deja de ieri în comunicatul nostru. Creşterea finanţării anunţată de CNAS nu a fost iniţiată de CNAS şi oricum, păstrează asistența medicală primară la acelaşi procent din FNUASS, de 5,8%, ca în acest an. Cu această suplimentare procentul alocat AMP abia ajunge la procentul egal din anul în curs şi este departe de ţintă solicitată de 10%. Suntem surprinşi de asemenea că ministrul nu face deloc precizări legate de celelalte puncte rămase în analiza, deoarece finanţarea, care după cum se vede, a rămas nerezolvată, este doar unul din cele deja precizate. Ne aşteptam ca Ministrul Sănătății să fie un adevărat mediator, care să găsească soluţii problemelor din asistența medicală primară. Din păcate, până acum nu am primit decât "intenţii" de rezolvare.

Comunicatul MS nu aduce lămuriri nici în privinţa debirocratizării, a flexibilizării protocoalelor de prescriere, nici a vacanţei legale pentru MF. Mai mult, precizăm că ministerul pare să fi uitat de finanţarea centrelor de permanență, pentru care s-a discutat şi agreat un tarif în urmă cu mai bine de o lună, dar nu se regăseşte în actualul proiect de buget. Prin urmare, considerăm că invitația la dialog este strict formală şi decidem să ne menţinem punctul de vedere.

Din păcate, s-a demonstrat în atâţia ani că gestionarul banilor plătiţi de oameni pentru sănătate, Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) este departe de a fi interesată de nevoile pacienţilorS-au făcut legi proaste, sisteme informatice proaste pe bani publici. S-a îngrădit accesul oamenilor la îngrijiri şi la medicaţia necesară. Scandalurile recente întăresc acest lucru!

Suntem de acord că este nevoie de dialog, Dar un dialog care să pornească de la premisa unei schimbări de paradigmă, prin care CNAS să îşi asume responsabilitatea firească pentru serviciile medicale necesare oamenilor şi respectul firesc pe care trebuie să îl acorde medicilor. Nu ne-am dorit "poziţii de forţă", dar din păcate, calea argumentelor a eşuat! Tocmai pentru că am dorit dialogul, am avut mai multe runde de întâlniri la CNAS, în bună parte, timp risipit. Există unele modificări pozitive, dar majoritatea problemelor esenţiale au primit răspunsuri de tipul: "vom analiza, vom gândi, vom studia, nu se poate, trebuie modificate alte legi, nu face obiectul contractului" etc

Contrar celor afirmate în comunicatul CNAS, în afară de depunerea online a actelor la contractare, pe care o facem odată pe an, NIMIC din ceea ce înseamnă debirocratizare reală nu afost acceptat! Vom continua să scriem în multe exemplare reţete albe, verzi, galbene, să avem câte două imprimate diferite, să tipărim formulare tipizate, să strângem scrisori medicale, să punem oamenii pe drumuri după scrisori medicale, să strângem cupoane de pensii, să lucrăm în paralel în aceleași sisteme informatice care dau rateuri zilnic și în vechile registre și fișe prăfuite etc etc.

 
CNAS nu şi-a asumat nicio responsabilitate pentru funcţionarea catastrofală a sistemelor informatice, care chinuie medici şi pacienţi deopotrivă şi care generează imputări medicilor. Imputările şi sancţiunile curg în continuare pentru motive care frizează absurdul și demonstrează ignorarea continuăa a nevoilor pacienților de către cei care le colectează banii de asigurări! Noi rămânem vinovații de serviciu pentru reţete date unor oameni care au nevoie de ele, pentru protocoale dinadins neclare, pentru că nu am refuzat dreptul pacienților la tratament, pentru că unii pensionari au câţiva lei dobânda în bănci!

Vom face tot posibilul ca pacienţii noştri să nu sufere. De altfel, ei ştiu bine care este realitatea din cabinete, oricât ar încerca unii să manipuleze adevărul.

Reamintim că am decis să ieşim în stradă tocmai ca să nu fim nevoiţi să întrerupem activitatea cabinetelor. De atunci ne zbatem să găsim soluţii şi să avem în dialog adevărat. Deşi ni s-a promis sprijin, acesta nu s-a concretizat. Medicii de familie din majoritatea judeţelor au decis că aşa nu se mai poate.

Ne dorim să ne practicăm meseria de doctori, nu de administratori ai sistemului. Dorim dialog adevărat şi refuzăm să mai avem un "dialog al surzilor"

.Dr. Rodica Tănăsescu                                                               Dr. Marina Pircalabu
Președinte SNMF    
                                                                   Vicepreședinte FNPMF

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro