In fiecare an, în lume, sunt realizate peste 600.000 de intervenţii de chirurgie bariatrică, numărul acestor proceduri fiind într-o continuă creştere, anunţă Federaţia Internaţională pentru Chirurgia Obezităţii şi Tulburările Metabolice (International Federation for the Surgery of Obesity and Metabolic Disorders - IFSO).
Chirurgia bariatrică reprezintă soluţia pentru o viaţă normală şi sănătoasă a numeroaselor persoane afectate de obezitate morbidă.
Pe de altă parte, în ciuda faptului că procedurile de chirurgie bariatrică reduc greutatea persoanei, îmbunătăţind semnificativ calitatea vieţii, acestea nu pot rezolva problema excesului de piele rezultat în urma pierderii masive în greutate.
După orice scădere masivă în greutate, fie în urma procedurilor de chirurgie bariatrică, fie după o dietă îndelungată sau ca urmare a practicării unui program intens de exerciţii fizice, ţesuturile subcutanate îşi pierd din elasticitate şi produc aspectul de piele lăsată, care atârnă.
Pe lângă faptul că excesul de piele atrage nemulţumirea persoanei faţă de propria înfăţişare, acesta poate îngreuna activităţile zilnice, chiar şi mersul pe jos, practicarea exerciţiilor fizice, poate reduce mobilitatea şi creşte riscul de infecţii şi micoze la nivelul pielii.
Toate aceste probleme pot fi remediate printr-o serie de intervenţii din sfera chirurgiei estetice, dintre care amintim: lipectomiile, abdominoplastia, liftingul coapselor, al feselor, liftingul sânilor şi al braţelor.
„Excesul de piele, după pierderea masivă în greutate, nu constituie doar o problemă estetică, ci şi funcţională – îngreunează viaţa de zi cu zi a pacientului. Dacă nu este îndepărtată, pielea în exces rezultată în urma chirurgiei bariatrice va umbri bucuria persoanei de a reveni la o greutate sănătoasă, având un impact extrem de grav asupra psihicului persoanei respective. Prin urmare, este de înţeles de ce foarte mulţi pacienţi aflaţi în această situaţie apelează la procedurile de reconturare corporală, care implică îndepărtarea excesului de piele şi a grăsimii inestetice rămase în anumite zone, îmbunătăţind forma şi tonusul ţesuturilor tegumentare şi oferind un aspect plăcut al corpului”, a declarat dr. Cristian Niţescu, medic primar în chirurgie estetică.
Potrivit specialiştilor în domeniu, reconturarea corporală, după pierderea masivă în greutate, îmbunătăţeşte considerabil starea psiho-emoţională a individului, având un impact pozitiv şi asupra formei fizice – pacientul se simte mai uşor, poate efectua activităţi/mişcări fără niciun disconfort.
În plus, în acest fel este evitată apariţia de micoze, eczeme sau iritaţii apărute la frecare în pliurile cutanate, leziuni care sunt atât dureroase, cât şi pruriginoase. Astfel, per total, se poate spune că reconturarea corporală duce la o creştere importantă a calităţii vieţii pacientului.
„Majoritatea persoanelor care şi-au redus greutatea semnificativ (cu până la 30-40% din greutatea iniţială sau chiar mai mult) sunt persoane care au reuşit cu mari eforturi să-şi schimbe radical stilul de viaţă. Tocmai din acest motiv este extrem de important pentru ei să se simtă bine în pielea lor şi să fie mulţumiţi de aspectul propriu. Astfel, reconturarea corporală, prin care pot scăpa cu totul de vechea lor imagine, reprezintă o prioritate pentru ei”, a explicat dr. Cristian Niţescu.
Reconturarea corporală presupune un plan integrat, personalizat în funcţie de necesităţile fiecărui pacient, care include de obicei o serie de intervenţii chirurgicale estetice pentru îndepărtarea excesului de piele şi grăsime rămas în urma procesului de pierdere masivă în greutate. În final, rezultatul este un corp mai armonios, de la caz la caz.
De reţinut, în cazul acestor intervenţii, este că pot apărea anumite cicatrici postoperatorii, care, de cele mai multe ori, pot fi mascate printr-o vestimentaţie adecvată. In plus, pacienţii trebuie să ştie că aceste operaţii nu pot îmbunătăţi calitatea pielii rămase postoperator şi nici nu vor şterge vergeturile existente.
Persoanele care doresc să apeleze la una sau mai multe proceduri de reconturare corporală trebuie, înainte de toate, să programeze o vizită la cabinetul de chirurgie estetică, pentru a stabili împreună cu medicul chirurg plastician planul corect de tratament.
În ceea ce priveşte rezultatele obţinute în urma intervenţiilor de reconturare corporală, acestea trebuie menţinute şi de pacient printr-un regim alimentar echilibrat şi activitate fizică susţinută.