Norme Coca 2023 - 2024

O echipă de oameni de stiintă din Marea Britanie a analizat 26 de studii în acest domeniu si a ajuns la concluzia că efectele psihologice ale renuntării la fumat pot fi "echivalente sau chiar mai bune" decât efectele unui tratament împotriva anxietătii cu medicamente antidepresive.

Fumătorii care au participat la aceste studii aveau un "un grad moderat de dependentă", o medie de vârstă de 44 de ani si fumau între 10 si 40 de tigări pe zi. Esantionul era format în proportie de 48% din bărbati.

Subiectii au fost intervievati înainte de tentativa de a se lăsa de fumat si apoi din nou, la un interval cuprins între 6 săptămâni si 6 luni de la această tentativă.

Cei care au reusit să se lase de fumat erau mai putin deprimati, mai putin anxiosi si stresati si aveau o perspectivă mai bună asupra vietii decât cei care nu au reusit să se lase.

Ameliorarea stării de sănătate psihică a fost evidentă chiar si în cazul subiectilor care aveau probleme de anxietate si legate de stres, imediat după ce au renuntat la fumat.

Intervievată de AFP, coordonatoarea acestui studiu, Genma Taylor de la Universitatea din Birmingham, a declarat că speră ca aceste concluzii să contribuie la prăbusirea mitului fals că fumatul ar avea virtuti antistres, relaxante.

"Dacă îi comparăm pe fumători cu nefumătorii, în ceea ce priveste starea psihică, observăm o mai bună sănătate mentală la nefumători", a precizat ea.

Conform cifrelor furnizate în luna iulie a anului trecut de Organizatia Mondială a Sănătătii (OMS), fumatul ucide în fiecare an aproape 6 milioane de oameni, iar numărul victimelor anuale ale tutunului ar putea ajunge la 8 milioane până în 2030.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro