Norme Coca 2023 - 2024

De șapte ani, chirurgul Ioan Dobrescu, de la Spitalul de Copii din Cluj Napoca, este clientul sălilor de judecată unde este judecat pentru luare de mită dar cu toate acestea, continuă își bate joc de copiii care suferă diverse fracturi și nu au nicio VINĂ. Evenimentul Zilei îi solicită ministrului Sănătății să ancheteze acest caz deosebit de grav.

Incidentul a avut loc luni dimineața, în jurul orei 10.00, chiar la camera de gardă a Clinicii de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic de Copii Cluj Napoca. Un clujean și-a dus fiica de 13 ani la spital, după ce aceasta, în primă fază, a căzut și s-a lovit foarte puternic la un picior.

”După patru ore de așteptare am intrat în cabinet unde un medic rezident și care, consultând fetița, l-a chemat pe doctorul de gardă pe nume Dobrescu iar acesta, foarte nervos, a întrebat fetița ce a pățit și unde s-a lovit! Fetița nu a putut să-i răspundă, fiind agitată, iar acesta, pe un ton nervos, ne-a scos afară și ne-a trimis la Policlinica Județeană! Oare acest doctor, care a mai avut probleme cu legea din câte am înțeles chiar își bate joc de oameni și în special de un copil? Să-i fie rușine”, ne-a povestit tatăl fetiței care a fost umilită de chirurgul Ioan Dobrescu (foto).

A scos copilul afară și l-a trimis la un spital de adulți

Umilit la maxim și cu un copil care acuza dureri foarte mari la un picior, clujeanul s-a îndreptat spre Policlinica Județeană Cluj, cu profil pentru adulți, unde după îndelungi insistențe pe lângă medicii de acolo, fetiței i s-a făcut o radiografie.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro