Norme Coca 2023 - 2024

Un plus de informare, dar şi o recomandare cinstită de la medici şi farmacişti ar putea ajuta la scăderea considerabilă a costurilor cu medicamentele în România. Mai exact, vorbim de o economie anuală de 100 de milioane de euro în cazul în care oamenii ar cumpăra medicamentele generice, mai ieftine, care au exact aceeaşi eficienţă ca cele inovative, mai scumpe.

"Economiile rezultate ar putea fi direcționate către alte zone sub presiune ale sistemului de sănătate, cum ar fi construirea de noi spitale, creșterea salariilor personalului medical sau plata arieratelor sistemului medical." a declarat Laurențiu Mihai, Director Executiv APMGR, comentând rezultatele unui studiu realizat cu KPMG România.

De cele mai multe ori, farmaciştii profită de lipsa de informaţie a pacienţilor, care nu ştiu că pot achita o coplată mult mai mică la produsele generice decât la cele originale, identice din toate punctele de vedere, potrivit Agenţiei Naţionale a Medicamentului. Mai puţin la preţ, unde diferenţa este considerabilă de cele mai multe ori. Să luăm exemplul substanţei active Ibuprofen, al cărei generic este mai ieftin de trei ori decât originalul. Sau, şi mai grăitor, exemplul substanţei active Montelukastum, pentru care 28 de pastile originale costă 145 de lei, iar cel mai ieftin echivalent generic doar 53 de lei.  De cele mai multe ori, dacă pacientul nu a fost informat de medic că există o variantă mai ieftină a medicamentului prescris, cu atât mai puţin va fi informat de farmacist.

În urmă cu cinci ani, s-a recurs la scrierea substanţei active pe reţete, în locul denumirii comerciale, tocmai pentru a evita cazurile în care medicii şi farmaciştii se înţeleg cu producătorii de medicamente. În lipsa informării benevole, însă, situaţia rămîne aceeaşi. Cel mai bun exemplu este această situaţie: legea prevede că farmaciile sunt obligate să aibă la rafturi măcar un corespondent generic al fiecărui medicament original, acolo unde există astfel de variante. În ciuda legii, foarte rar farmaciile mari au la raft genericele, pentru că marja de profit este mai mică.

 

Mai mult, farmaciile sunt obligate, dpdv. legal, să aibă la rafturi măcar un corespondent generic al fiecărui medicament original, acolo unde există astfel de variante. Dacă farmacistul vă spune că nu are genericul la substanța activă prescrisă de medic pe rețetă, amintiți-i de această obligație. Fie își va aminti brusc că de fapt are acel generic, fie îl va comanda pentru dumneavoastră - durează cel mult două zile până vă va aduce medicamentul, de regulă.

OECD a avertizat că utilizarea medicamentelor generice a crescut insuficient pentru asigurarea unui bun acces la tratament al pacienților.

Raportul OECD "Health at a glance 2013" menționează: "Cota de piață a medicamentelor generice a crescut semnificativ în ultimul deceniu, în multe țări. Cu toate acestea, medicamentele generice reprezintă mai puțin de 25% din piață în Luxemburg, Italia, Irlanda, Elveția, Japonia și Franța, în comparație cu aproximativ 75% din piață cât reprezintă în Germania și Regatul Unit". OECD arată că rata de prescriere redusă a medicamentelor generice în Franța (12%), comparativ cu Marea Britanie (80%), indică necesitatea unei mai bune informări a medicilor, pentru reducerea costurilor sistemului de sănătate prin prescrierea de medicamente generice.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro