Autorităţile italiene au sancţionat grupurile elveţiene Roche şi Novartis cu amenzi în valoare totală de peste 180 milioane euro, pentru că s-ar fi înţeles să excludă de pe piaţă un tratament ieftin pentru probleme grave de vedere şi să promoveze un medicament scump, informează mediafax.ro

 Novartis trebuie să plătească o amendă de 92 milioane euro, iar Roche a fost sancţionată cu suma de 90,5 milioane euro, a anunţat miercuri autoritatea pentru concurenţă din Italia, potrivit Wall Street Journal.

Instituţia susţine că cele două companii s-au înţeles, începând din 2011, să excludă de pe piaţă medicamentul "Avastin", utilizat pentru tratarea unor probleme serioase de vedere, şi să promoveze în locul acestuia alternativa mai costisitoare "Lucentis".

Potrivit autorităţilor italiene, cele două companii ar fi propagat către medici şi serviciile de sănătate "o distincţie artificială între cele două produse", susţinând că Avastin ar fi mai periculos pentru a determina prescrierea variantei mai scumpe către bolnavi.

Autoritatea a calificat practica drept o înţelegere care încalcă principiile concurenţei şi estimează că serviciile italiene de sănătate publică au suferit un prejudiciu de 45 milioane euro în 2012, care ar fi putut creşte la 600 milioane euro pe an.

Reprezentanţii celor două companii nu au comentat încă informaţiile, notează WSJ.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro