După 1989, numărul nou-născuţilor din România a scăzut dramatic. Astfel, dacă în urmă cu 25 de ani se năşteau anual 314.746 de copii, două decenii mai târziu, numărul acestora a scăzut aproape la jumătate. Iar evoluţia de la an la an confirmă faptul că românii iau tot mai greu decizia de a face copii. Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în ianuarie 2014 s-au născut cu 1.360 de copii mai puţin decât în aceeaşi lună a anului 2013. Cifrele sunt îngrijorătoare în condiţiile în care populaţia României scade cu 5.000 de persoane pe lună, iar numărul pensionarilor a ajuns în prezent la 5,4 milioane. Sociologii estimează că până în anul 2050 populaţia României va scădea la 16 milioane de persoane.

În România se nasc 21 de copii pe oră. Deşi pare mult, statisticile ne clasează pe ultimele locuri la nivel mondial la capitolul natalitate. „La noi în ţară, sporul natural s-a prăbuşit după anul 1989, atunci când, odată cu căderea regimului comunist, avortul a devenit legal. Statisticile arată că în 1990 s-au născut cu aproape 50% mai puţini copii decât în anul 1989. Situaţia a devenit şi mai dramatică în ceea ce priveşte natalitatea în anul 1991. Atunci s-au născut cu 70% mai puţini copii decât în anul 1989”, a declarat pentru gândul sociologul Bogdan Voicu.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că în primii 21 de ani de democraţie, numărul copiilor nou-născuţi aproape s-a înjumătăţit. Astfel, dacă în anul 1990 s-au născut 314.746 de copii, în anul 2011 s-au născut 196.242 de copii, în acest interval de timp născându-se în total peste 5,12 milioane de copii. Din totalul bebeluşilor, cei mai mulţi au fost băieţi, mai exact 2,63 de milioane, în timp ce numărul fetelor a fost de circa 2,48 milioane.

AICI PUTEŢI CITI MAI MULTE DESPRE CÂŢI COPII S-AU NĂSCUT ÎN 21 DE ANI DUPĂ COMUNISM

România, codaşă la nivel mondial în privinţa natalităţii

Sociologii spun că scăderea natalităţii este un fenomen des întâlnit nu numai în România, ci la nivelul întregii Europe. „Sporul natural a început să scadă încă de acum 50 de ani, mai întâi în Europa de Vest, în ţări precum Olanda, Belgia şi Regatul Unit. În anii ’80 acest fenomen s-a extins în ţările scandinave, iar apoi în anii ’90 natalitatea a început să scadă şi Europa de Est, aici situându-se şi ţara noastră”, a mai precizat Bogdan Voicu.

La nivel mondial, România se situează pe antepenultimul loc la capitolul natalitate, potrivit datelor publicate pe site-ul Băncii Mondiale. Statisticile arată că în 2012, la noi în ţară s-au născut 10 copii la 1.000 de locuitori. Aceste cifre plasează ţara noastră pe locul trei în topul ţărilor cu cele mai puţine naşteri la 1.000 de locuitori la nivel mondial.

Pe primul loc în acest clasament se situează Japonia şi Germania, aici în 2012 s-au născut 8 copii la 1.000 de locuitori. Locul doi în clasamentul ţărilor cu cele mai puţine naşteri se situează Austria, Bosnia şi Herţegovina, Grecia, Ungaria şi Italia, aici născându-se 9 copii la 1.000 de locuitori.

Pe locul trei în acest clasament se află Thailanda, Elveţia, Spania, Slovacia, Singapore, România, Polonia, Malta, Lituania, Liechtenstein, Letonia, Coreea, Danemarca, Cehia, Cuba, Croaţia, Bulgaria, San Marino şi Andora. În aceste ţări se nasc 10 copii la 1.000 de locuitori.

Pe locul patru în topul ţărilor cu cele mai puţine naşteri la nivel mondial se numără Belgia, Luxemburg, Mauritius, Olanda, Puerto Rico, Slovenia, Ucraina, Insulele Virgine, Finlanda, Macedonia şi Canada. Aici, în 2012, s-au născut 11 copii la 1.000 de locuitori.

Locul cinci la acest capitol este ocupat de ţări precum Suedia, Moldova, China, Muntenegru, Bermuda şi Belarus, aici născându-se 12 copii la 1.000 de locuitori.

Lucrurile nu s-au schimbat foarte mult din 2009, când ţara cu cei mai puţini copii nou-născuţi la 1.000 de locuitori era tot Germania. Pe locul doi se afla Austria, Bosnia şi Herţegovina, Japonia şi Portugalia – 9 nou-născuţi la 1.000 de locuitori. Următoarele ţări în acest clasament sunt Andora, Croaţia, Ungaria, Italia, Letonia, Malta, Singapore şi Elveţia, aici născându-se 10 copii la 1.000 de locuitori.

Locul patru în topul ţărilor cu cel mai scăzută natalitate se număra Aruba, Bulgaria, Finlanda, Grecia, Leichtenstein, Luxemburg, Macedonia, Olanda, Polonia, România, San Marino, Slovacia, Slovenia, Spania, Tailanda şi Ucraina, aici născându-se 11 copii la 1.000 de locuitori. Ultimul loc la acest capitol era ocupat de China, Cipru, Mauritius, Moldova, Muntenegru, Puerto Rico, Quatar, Rusia, Suedia, Insulele Virgine – 12 nou-născuţi la 1.000 de locuitori.

Cel mai bine la capitolul natalitate stă Niger, potrivit datelor Băncii Mondiale pentru 2012. Astfel, în această ţară din vestul Africii s-au născut 50 de copii la 1.000 de locuitori. Locul doi este ocupat tot de o ţară din vestul Africii – Mali – aici născându-se 47 de copii la 1.000 de locuitori. Chad este următoarea ţară în acest clasament, aici născându-se 46 de copii la 1.000 de locuitori. Locul patru este ocupat de Angola cu 45 de copii la 1.000 de locuitori, aceasta fiind urmată în acest top de Uganda cu 44 de copii la 1.000 de locuitori.

În 2009, ţările cu cel mai ridicat spor natural erau tot Niger – 50 de nou-născuţi la 1.000 de locuitori, Mali şi Chad – 48 de nou-născuţi la 1.000 de locuitori, Angola – 47 de nou-născuţi la 1.000 de locuitori, Uganda şi Burbundi – 45 de nou-născuţi la 1.000 de locuitori şi Zambia şi Burkina Faso – 43 de nou-născuţi la 1.000 de locuitori.

La nivel european, România se află la mijlocul clasamentului în topul ţărilor cu cea mai ridicată natalitate. Pe primul loc în UE se află Irlanda – cu 16 nou-născuţi la 1.000 de locuitori în 2012, iar la polul opus se află Germania cu 8 nou-născuţi la 1.000 de locuitori. Situaţia nu s-a modificat dramatic comparativ cu 2009, când tot în Irlanda se năşteau cei mai mulţi copii la mia de locuitori - 17, iar în Germania cei mai puţini - 8.

Cauzele scăderii natalităţii în România 

„Scăderea natalităţii la noi în ţară nu este determinată de faptul că româncele nu au bani. De regulă, în ţările sărace natalitatea este destul de crescută. În România, acest lucru a fost determinat de faptul că a crescut vârsta la care românii aleg să se căsătorească. În prezent, a avea un copil nu mai reprezintă un ideal în rândul românilor. Aceştia visează să aibă job-uri de top, să călătorească. Acest lucru nu este de condamnat pentru că reprezintă evoluţia normală a unei ţări aflate în dezvoltare”, a mai spus sociologul Bogdan Voicu.

Datele Institutului Naţional de Statistică arată că, în perioada 1947-1955, natalitatea a înregistrat valori ridicate. Rata de natalitate a crescut de la 23,4 născuţi-vii la 1000 de locuitori (1947) la 25,6 născuţi-vii la 1000 de locuitori (1955) fără a atinge nivelul din perioada antebelică (30-35 născuţi-vii la 1000 de locuitori).

Începând cu 1956, natalitatea a înregistrat o tendinţă de scădere rapidă, de la 24,2 nou-născuţi la 1.000 de locuitori(1956) la 14,3 nou-născuţi la 1.000 de locuitori (1966), influenţată atât de liberalizarea avorturilor cât şi de cauze de ordin social, economic şi educaţional al femeii, precum accesul larg la învăţământ, participarea ei la activitatea economică, mobilitatea profesională şi socială generată de industrializare şi de urbanizare.

Măsurile de politică demografică privind interzicerea avorturilor adoptate la sfârşitul anului 1966 au avut ca efect redresarea puternică a natalităţii, mai ales în primii ani de aplicare a decretului, când s-au născut în medie peste 526.000 de copii anual, consemnându-se rate de 27,4 de nou-născuţi la 1.000 de locuitori (în 1967), respectiv 26,7 de nou-născuţi la 1.000 de locuitori (în 1968). După 1980 s-a înregistrat o diminuare a numărului născuţilor vii, în medie sub 400.000 copii anual, iar în decursul perioadei 1980-1989 rata natalităţii a oscilat între 14 nou-născuţi la 1.000 de locuitori şi 18 nou-născuţi la 1.000 de locuitori.

Prognoză sociolog: România va avea în 2050 o populaţie de 16 milioane de cetăţeni

Având în vedere rata tot mai scăzută de la an la an a natalităţii, prof. Vasile Gheţău, directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române, a ajuns, în urma unui studiu realizat, la un deznodământ sumbru: populaţia României în 2050 va fi de 16 milioane de locuitori.

Anual populaţia României scade vertiginos. La penultimul recensământ, realizat în 2001, în România erau circa 22 de milioane de locuitori, populaţia acesteia scăzând cu trei milioane de cetăţeni. Între 1992 şi 2002 populaţia României a scăzut cu 1,1 milioane de locuitori. La 20 octombrie 2011, populaţia stabilă a României era de 20.121.641 de persoane, în scădere cu 1.559.300 de persoane faţă de situaţia existentă la recensământul anterior, potrivit rezultatelor definitive ale Recensământului Populaţiei şi al Locuinţelor - 2011.

Rata natalităţii şi cea a mortalităţii generale sunt cei mai folosiţi indicatori în cunoaşterea evoluţiei numărului unei populaţii, este de părere Vasile Gheţău. „Sunt indicatori simplu de calculat – născuţi şi decedaţi la 1.000 de locuitori într-un an calendaristic, şi asigură o bună comparabilitate a celor două fenomene demografice în timp şi în populaţii diferite ca număr. Diferenţa matematică dintre valorile celor două rate este creşterea naturală a populaţiei în anul respectiv. Va trebui să-i alăturăm migraţia netă (imigranţi minus emigranţi) pentru a avea întreaga creştere sau scădere a numărului populaţiei”, spune expertul în demografie.

Acesta menţionează că după valorile ridicate dinainte de anul 1990, înregistrate într-un context de politică pronatalistă brutală şi forţată, natalitatea  a scăzut rapid şi masiv în prima jumătate a anilor 1990, odată cu abrogarea reglementărilor şi restricţiilor asupra accesului la întreruperea sarcinii şi disponibilitatea mijloacelor contraceptive. „De la mijlocul anilor 1990, natalitatea oscilează nesemnificativ în jurul valorii de 10 născuţi la 1000 de locuitori pe an. Nu este lipsit de interes a observa că stabilitatea a provenit din tendinţe şi mişcări opuse ale numărului de născuţi în mediul urban şi în cel rural: continuare moderată a reculului în rural şi redresare moderată în urban, prin efectele benefice ale măsurii adoptate de guvernanţi în anul 2003 – concediul şi indemnizaţia de creştere a copilului. O natalitate în jur de 10 la mie (în anul 2012) este valoarea cea mai frecventă în ţările europene. Un nivel mai ridicat - 12 la mie, poate fi observat în doar câteva ţări: Franţa, Regatul Unit, Norvegia, Suedia. Islanda şi Irlanda au valori şi mai ridicate dar sunt populaţii particulare”, precizează Gheţău.

Natalitatea este un indicator important pentru măsurarea creşterii naturale anuale, împreună cu mortalitatea generală, mai spune specialistul. „Nu este însă un indicator care să ofere informaţii asupra înlocuirii generaţiilor în timp, asupra reproducerii unei populaţii. Un astfel de indicator este numărul mediu de copii pe care îi aduce pe lume o femeie – fertilitatea totală. O valoare medie de doi copii la o femeie asigură doar simpla înlocuire în timp a generaţiei şi, sub acest prag, fertilitatea duce în mod automat la declinul populaţiei. Rata fertilităţii totale este şi ea stabilă după mijlocul anilor 1990 dar la numai 1,3 copii la o femeie, departe de nivelul de înlocuire. Cu menţinerea acestei valori şi în anii viitori, populaţia României  ar ajunge la 16 milioane de locuitori la mijlocul secolului, iar structura pe vârste a acestei populaţii ar fi una dramatică: la 100 de persoane adulte, care susţin economic şi populaţia tânără şi cea vârstnică, ar reveni 50 de persoane în vârstă de 65 ani şi peste, adică un număr dublu faţă de cel actual”, mai precizează Vasile Gheţău.

Potrivit acestuia, declinul îngrijorător al natalităţii nu este unul vechi în ţările europene, s-a declanşat cu vigoare şi fermitate la mijlocul anilor 1960, într-o perioadă de creştere economică spectaculoasă şi este pus pe seama schimbărilor majore survenite în statutul şi poziţia economică şi culturală a femeii: creşterea masivă şi constantă a nivelului de educaţie, participare extensivă la activităţi economice în afara gospodăriei, ascensiune profesională, independenţă financiară. „Se pot adăuga slăbirea rolului normelor culturale (religioase, îndeosebi), expansiunea coabitării, stil de viaţă şi modele culturale incompatibile cu un număr mare de copii şi – după destui specialişti – goana după lux, consum exagerat de bunuri şi servicii,  materialism nemăsurat, egoism, explozie a sexualităţii. Faptul că natalitatea din ţara noastră este identică cu cea din ţări dezvoltate ca Germania, Austria ori Italia, arată că nu nivelul de trai este factor determinant major”, punctează directorul Centrului de Cercetări Demografice al Academiei Române.

Sursa