Dacă acum vi se pare că numărul farmaciilor concurează cu cel al cazino-urilor sau al cabinetelor dentare, din 2015, farmaciile vor fi și mai numeroase, pentru că piața se va deschide complet, odată cu eliminarea criteriului demografic
«Deschiderea pieţei pentru înființarea farmaciilor va fi un dezastru pentru sistemul farmaceutic din România», se plânge vicepreședinta Colegiului Farmaciștilor, Clara Popescu. Pe ce se bazează afirmaţiile sale? Jucătorii mari din retailul farmaceutic autohton „se bat“ pe un număr limitat de licențe care permit înființarea farmaciilor, pentru că numărul unităților este corelat, conform legii, cu numărul de locuitori. De altfel, acesta a rămas singurul criteriu, după ce la presiunea lanțurilor mari a fost scos criteriul geografic, care cerea o distanță minimă între unităţi. Și acest ultim control asupra acestei piețe care s-a extins în ultimii ani ar putea dispărea la sfârșitul lui 2014, cu efecte răsunătoare în piață.
Cum dispar 800 de milioane de euro
„Preţul de piață al farmaciilor a variat de la câteva zeci de mii de euro la câteva sute de mii, în funcție de locație și volumul de vânzări, dar și de raportul dintre cerere și ofertă“, spun reprezentanții Catena, lanț care a avut o extindere fulminantă în ultimii ani, ajungând la 480 de unități în toată țara. O farmacie din Capitală, într-o zonă cu vad comercial, costă în jur de jumătate de milion de euro, din care aproximativ de 40% reprezintă costul licenţei: o creștere forțată de extinderea agresivă din ultimii ani a lanţurilor, care au plătit tot mai mult pentru un loc bun. Piața se va schimba însă și mai mult odată cu 2015, când licenţele vor deveni inutile.
Potrivit Clarei Popescu, „deschiderea pieţei îi va determina pe cei care doresc să dețină o farmacie să nu mai cumpere licenţe, ci să aștepte până când le vor putea înființa liber, situație care va duce la falimentul ultimelor unități deţinute de farmaciști și la degradarea completă a actului farmaceutic“. Corelată cu întârzierea implementării termenelor de plată de 60 de zile, situaţia creată va afecta în special farmaciile independente. Potrivit lui Ovidiu Wencz, directorul general al lanțului farmaceutic Dona, al doilea ca vânzări din România, cu o cifră de afaceri de 720 de milioane de lei în 2012, numărul insolvențelor și falimentelor va ajunge la circa 25%-30% din farmaciile vechi, îndatorate puternic la marii distribuitori: „700-800 milioane de euro dintr-o piață de 2,8-3 miliarde de euro ar urma să dispară brusc, respectiv să genereze un val brusc de neplată în industria farma. De aceea, directorul Dona nu crede că vreun ministru al sănătății sau chiar vreun premier al României își va asuma costurile „de facto“ şi mai ales politice ale unei asemenea măsuri: „Discutăm aici de posibile falimente răsunătoare între primii 10 mari distribuitori din piață, urmate de dispariția, în câteva luni, a circa 2.000 de farmacii, a aproximativ 15.000 de locuri de muncă şi de blocaje în aprovizionarea curentă, nu doar a farmaciilor intrate în insolvență sau faliment“.
Taraba cu pastile
Farmaciștii sunt îngroziți de efectele liberalizării pieței, în condițiile în care nu le-a convenit nici creșterea din ultimii ani a concurenței, odată cu permiterea înființării farmaciilor în centrele comerciale, în dauna farmaciilor normale, deschise pe criteriul demografic. „Această eroare decizională la nivelul Ministerului Sănătății a generat o creștere cu circa 1.400 a numărului total de farmacii, o distrugere a majorității vadurilor comerciale ale farmaciilor vechi, deschise pe criteriul demografic şi o reducere a marjei la un nivel insuficient pentru a susține un nivel rezonabil de cheltuieli licite și de minimă profitabilitate“, spune Ovidiu Wencz. Potrivit Clarei Popescu, lipsa controlului „a făcut ca farmacia românească să devină un simplu magazin, unde accentul se pune pe vânzarea de medicamente. Mai mult, numărul inspectorilor din Direcţia farmaceutică a MS este extrem de mic, doar două persoane controlând activitatea celor peste 6.000 de farmacii existente în prezent în țară. Potrivit ultimelor date ale Consiliului Concurenței, în prezent, în România, există de două-trei ori mai multe farmacii, raportat la numărul de locuitori, decât în ţările vestice, ceea ce înseamnă o bătălie aprigă pentru profit, iar pacientul nu primește mereu sfaturi cinstite cu privire la ce medicamente să cumpere. O şi mai mare deschidere a pieţei este de natură să genereze falimente și blocaje pe unele ramuri ale industriei, care vor lovi tot în pacienți.