România va aduce medici din Italia pentru a opera circa 3.000 de cazuri de copii cu boli de inimă, care altfel ar muri, şi pentru a pregăti medicii români în patru centre, printr-un program derulat prin fonduri europene, a declarat, la Adevărul Live, Eugen Teodorovici, ministrul Fondurilor Europene.

  • El a adăugat că printr-un program de 25 de milioane de euro vor fi achiziţionate angiografe pentru toate spitalele din ţară care nu dispun de aceste echipamente.
„Cu domnul ministru (Nicolae) Bănicioiu am spus că vrem să cumpărăm, să rezolvăm problema asta a angiografelor. Sunt multe spitale în ţară care nu au acest echipament. Şi din păcate, oamenii mor. Bun, hai s-o rezolvăm. Am alocat 25 de milioane de euro din economiile de la POSDRU şi programul de Competitivitate şi vreau să am până la final de an, cred că mai avem 24 de spitale dacă nu mă înşel, să fie dotate cu aceste echipamente. Vreau să rezolv problema punctual“, a afirmat Teodorovici.
 
„O altă chestiune: avem în ţară undeva la trei mii de copii care suferă de boli de inimă. Şi care, din păcate, mor neputând fi operaţi în România, nefiind medici suficienţi şi pregătiţi pentru acest tip de operaţie. Din programul de resurse umane lansăm un program prin care medici din afara României, în speţă din Italia în special, am înţeles că acolo este o zonă foarte bogată în acest tip de pregătire, care vor pregăti medicii români în patru centre: Marie Currie, Târgu Mureş, Iaşi şi Cluj şi care vor şi opera aceşti copii în România în acest fel. Pe de o parte vor pregăti medicii români, pe de altă parte vor şi opera copiii şi astfel salvăm aceste vieţi în mod sigur“, a completat oficialul.
  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro