“Am 23.000 de operaţii la activ şi nu mi-a murit nici un pacient pe masă. Cu toate acestea, intru în sala de operaţii cu frică, de fiecare dată! Înainte de operaţie mă rog la Dumnezeu!” Este greu de crezut că această declaraţie vine din partea neurochirugului Alexandru Vlad Ciurea, o somitate internaţională în acest domeniu

Creierul este un organ roz, care trăieşte în lichid, pluteşte în lichid. Aceasta este priveliştea pe care o vede un neurochirurg care deschide cutia craniană a unui bolnav, pe masa de operaţie.

“Creierul pulsează, ca inima, iar dacă începe să-şi piardă culoarea roz, adică devine palid, este semn de insuficienţă circulatorie, e de rău. Iar dacă s-a scurs sânge peste creier, este de rău. Sângele este otrăvitor pentru creier”, explică Alexandru Vlad Ciurea, profesor de neurochirurgie la Universitata de Medicină Carol Davila. Deşi este o somitate în domeniu - este vicepreşedinte al Asociaţiei Mondiale a Chirurgilor, singurul specialist român invitat să conferenţieze şi să participe la intervenţii chirurgicale la cea mai importantă clinică de neurochirurgie din Europa, de la Hanovra, “creierul” neurochirugiei mondiale - profesorul Ciurea intră cu frică în orice operaţie. Asta, în ciuda faptului că neurochirurgia se face astăzi la microscop, prin “neuronavigaţie”, pe scurt, tehnica medicală a avansat foarte mult.

«Femeile însărcinate să asculte Mozart»

“Oricât de bun ai fi, oricât de bine ai face operaţia, pacientul poate avea reacţii imprevizibile. De asemenea, să ştiţi că în timpul operaţiei chirurgul se simte foarte singur. Acesta este motivul pentru care, înainte de operaţie şi în timpul operaţiei, mă rog la Dumnezeu. Transmit astfel pacientului încredere şi sănătate, iar la ieşirea din sală mă închin din nou. Eu cred că Dumnezeu este în creierul omului. Sau există o legătură spirituală între creier şi Divinitate. Iar pentru a putea interveni cu succes pe creier, trebuie să te rogi la Dumnezeu!”, explică şeful secţiei de neurochirurgie de la Sanador. După operaţie, are un mod deosebit de a se relaxa: ascultă Mozart.

“Cu tot respectul, aş vrea să transmit un mesaj femeilor însărcinate: ascultaţi cât mai des posibil «Flautul fermecat», de Mozart. Vorbesc foarte serios, muzica de acest gen linişteşte, întăreşte creierul copilului”. Programul pe care ni-l recomandă profesorul Ciurea are o eficienţă verificată în zeci de ani de către un om care a performat la nivel de elită mondială.

Deci: dimineaţa, trezirea la ora 5.30. Apoi o plimbare în parc, un sfert de oră sau 20 de minute. Abia apoi urmează toaleta şi micul dejun. La ora 6.30 se poate pleca la muncă. Se începe întotdeuna cu un plan clar al zilei. La prânz nu se mănâncă mult, iar dupăamiaza nu se doarme.

“Te poţi relaxa cu o carte bună, dar să nu dormi!” Stingerea se dă la ora 22.00, invariabil. Acesta este programul eficienţei... Care l-a făcut un om respectat de toată lumea, de la Florin Piersic (foto) la regele Abdulah la Iordaniei.

În ceea ce priveşte erorile în chirurgie, profesorul crede că ele nu se produc din rea-voinţă faţă de pacient.

“Să ştiţi că greşelile în chirurgie se fac din neştiinţă, superficialitate, suficienţă sau suprasolicitare, extenuare - nimeni nu vrea răul bolnavului ”, ne-a explicat neurochirurgul Vlad Ciurea.

Vaccinurile fabricate în străinătate nu au eficienţă pe tulpinile de virus din România

În calitatea de vicepreşedinte al Asociaţiei Medicale Române (AMR), înfiinţată în 1857, Alexandru Vlad Ciurea este de părere că Institutul Cantacuzino din Bucureşti trebuie salvat neapărat. “Institutul Cantacuzino este grănicerul sistemului medical românesc, este o instituţie strategică. Fără el se prăbuşeşte prevenţia - adică suntem aproape de dezastru în domeniul medical. Degeaba cumpărăm vaccinuri din străinătate, pentru că acelea sunt fabricate pe tulpini microbiene cu un anumit specific din ţările de unde provine vaccinul. Agenţii patogeni au specificul lor în funcţie de populaţie şi de aria geografică, de aceea, pentru a fi eficient, un vaccin trebuie fabricat în ţară, altfel nu are efect semnificativ şi suntem dezarmaţi în faţa epidemiilor”, ne-a spus profesorul Ciurea.

În ultimii 10 ani s-a pus de mai multe ori problema desfiinţării Institutului Cantacuzino, pe motiv că ar fi ineficient. În realitate au fost vânate terenurile pe care este construită instituţia. AMR a deschis un cont de “Salvare a Institutului Cantacuzino”, la BRD, sucursala Calderon, cont RO50BRDE410SV34360094100.

Chirurgia cardiacă pediatrică lipseşte din nomenclatorul de meserii, dar există în spitale

În opinia profesorului Ciurea, sistemul sanitar românesc a pornit, în 1990, de la o situaţie dezastruoasă: “Era un sistem în comă!” Mai puţin prevenţia, care era mai bine organizată decât astăzi.

După 1990, în special în ultimii 5-6 ani, s-a făcut economie aiurea în Sănătate, la nivelul salariilor... Şi ne-au plecat oamenii. În acest moment, avem cadre de elită, la vârful piramidei, şi cadre foarte tinere, neexperimentate. Lipseşte linia medie, medici între 45 şi 65 de ani. De asemenea, s-a risipit o mulţime de bani pe proiecte de legi nefuncţionale, reforme care nu au mers, edificii pompoase pentru instituţii ineficiente. De ce stă Casa de Sănătate într-un palat? De ce avem evaziune fiscală în Casa de Sănătate? De de există relaţii de nepotism, dovedite, între medic şi farmacist? De ce s-au dat diplome false la facultăţile de medicină? De aceea nu merge sistemul!” explică Vlad Ciurea.

Neurochirurgul a mai amintit câteva anomalii: avem secţii de chirurgie cardiacă pediatrică, dar meseria aceasta nu există în nomenclatorul de meserii! Din 460 de spitale de stat au fost desfiinţate 69, după care s-au reînfiinţat 22! A fost adusă aparatură de înaltă performanţă în zonele Giurgiu şi Călăraşi, dar nu s-a investit în persoanal specializat. Acum aparatele stau acolo degeaba!

“Guvernanţii şi parlamentarii noştri, la cea mai mai mică operaţie, fug în străinătate. Această fugă dovedeşte lipsa de responsabilitate faţă de propriul tău sistem de Sănătate. Totodată, sunt îngrozit că la 7 plecări de personal medical ai voie să angajezi o singură persoană. Dacă mai supravieţuiesc spitalele în România, aceasta se datorează unor elite medicale”, a adăugat neurochirurgul

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro