Epidemia de Ebola s-a incheiat in Liberia, a declarat sambata, la Monrovia, un reprezentant al Organizatiei Mondiale a Sanatatii (OMS), Alex Gasa, in cursul unei ceremonii oficiale la care a luat parte si presedintele acestei tari africane, Ellen Johnson Sirleaf, transmite AFP.

OMS a facut acest anunt in contextul in care au trecut 42 de zile de la ultimul caz confirmat de analizele de laborator, ultima persoana care a murit din aceasta cauza fiind inhumata la 28 martie. Pana la 9 mai, a trecut un interval de timp de doua ori mai mare decat perioada de incubatie a bolii, care este de 21 de zile, si nu s-a depistat niciun nou caz de contaminare cu Ebola.

Acest lucru reprezinta 'o realizare monumentala' pentru Liberia, tara in care s-au produs intr-un an 4.700 de decese din cauza acestei maladii, din totalul de peste 11.000 inregistrate la nivel mondial, a apreciat Alex Gasa. Perioada de varf a epidemiei — cea mai grava de la identificarea acestui virus in 1976 — a fost in august-septembrie 2014, cand s-au contabilizat '300-400 de noi cazuri pe saptamana', a reamintit reprezentantul OMS.

Totodata, el a atras atentia ca este nevoie de vigilenta in continuare intrucat epidemia nu a fost stinsa inca Sierra Leone si Guineea, tari vecine cu Liberia, unde numarul de imbolnaviri este intr-un considerabil regres.

Actuala epidemie de Ebola a inceput in decembrie 2013, in Guineea, si s-a manifestat mai ales in cele trei state africane mentionate, unde s-au identificat mai bine de 26.500 de imbolnaviri.

Sursa

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro