O serie de reportaje inițiate de Pro TV, "Sănătate și respect", a stârnit revolta lui Ștefan Gutue, medic urolog.
Este vorba despre sănătate și respect, dar nu și pentru medici. Nimeni nu îi vede pe cei mulți care salvează vieți și stau în spitale cu orele doar pentru a-și vedea pacienții bine.
Ștefan Gutue spune că, în cadrul campaniei lansate de Pro TV, doctorii sunt puși într-o lumină extrem de proastă, fără ca aceștia să aibă un drept la replică. Medicul atrage atenția că scopul Pro TV-ul este doar să obțină audiență cu orice preț fără a trata subiectele în profunzimea lor.
Câteva subiecte tratate de Pro TV
"Primele sancțiuni în cazul bătrnului bolnav de pneumonie și lăsat să moară. Medicii nu au respectat protocolul de internare", "Concluzia anchetei de la "abatorul din Călărași": pacientei i s-a oprit inima în operație, fără ca medicul să știe", "Jurământul doctorilor nu include șpaga". Sute de povești revoltătoare trăite de români prin spitalele din toată țara", sunt doar câteva dintre subiectele prezentate în cadrul campaniei lansate de Pro TV.
Ce spune medicul Ștefan Gutue
"Atunci când am văzut titlul seriei de reportaje inițiate de ProTV din seria "Sănătate și respect" m-am bucurat inițial crezând că uite în final se va vorbi despre problemele sistemului de sănătate, toate plecând de la subfinanțare. Am crezut că va fi o emisiune corectă în care să se prezinte problemele într-o manieră profesionistă, echidistantă. Mai ales că în prezentarea emisiunii se specifică faptul că "Scopul campaniei este de a găsi soluții viabile, concrete, prin care pacienții să fie protejați, iar cei care greșesc să fie trași la răspundere, metode de restaurare a respectului pentru pacient și viața acestuia". Până aici, totul frumos.
După ce am văzut câteva ediții din această emisiune am realizat că singurul scop este de a crește audiența în modul cel mai banal, urmând rețeta: arată un caz medical care a mers prost (așa cum din păcate se întâmplă în toate sistemele medicale, nu numai la noi) și apoi sugerând că medicul este de vină, că spitalul are lipsuri serioase și cam aici se oprește reportajul. Nu există un drept la replică al medicului respectiv și evident, așa zisa anchetă jurnalistică se oprește la poarta spitalului. De ce nu întreabă și guvernanții motivul pentru care sistemul este subfinanțat? De ce nu investighează ce se întâmplă cu banii din sistem cu mult înainte de a ajunge la spitale? Răspunsul este simplu: fiindcă îi doare în cot de adevăr. Singurul lucru care îi interesează este audiența. Ea aduce publicitate și bani. Restul, ducă-se!
Și ajung la o întrebare care mă frământă de mult timp: de ce naiba medicii tac de fiecare dată? Ok, înțeleg că pe cei de la știri îi doare în cot și nu vor reveni să lămurească diferitele cazuri prezentate în mod favorabil audienței, adică dramatic. Doar nu sunt proști să revină cu lămuriri medicale asupra cazurilor și să spuna "ah, da, stați băieți că ne-am pripit cu concluziile". Oamenii la rândul lor îi urăsc oricum cu pasiune pe medici. Am asistat de nenumărate ori, fără voia mea, în afara spitalului la discuții intre pacienti despre medici și am auzit înjurături de mi-a stat mintea în loc.
Întrebarea la care revin este: de ce naiba medicii tac mereu? De ce nu au un purtător de cuvânt, o echipă de oameni care să le arate și imaginea de oameni de treabă și competenți chiar și în cazurile alea nasoale, care au mers prost? Să ne lămurim, pas cu pas, de ce nu s-au putut face toate analizele necesare, să vedem câte ore a muncit intr-o garda un nefericit de medic pana a ajuns ca din cauza epuizarii sa nu "pice" pe diagnostic in absenta tuturor informatiilor clinice si de laborator?
Lăsând la o parte circul mediatic care deja nu mai impresionează pe nimeni, asta mă îngrijorează cel mai mult: lipsa de răspuns a medicilor. "Dacă taci, ești vinovat" ar spune orice om din popor. Sunt oare toți medicii care tac vinovați? Evident că nu. Haideți să vă explic câteva motive pentru care medicii ajung să tacă mereu:
1. Suntem educați încă din școala generală să nu ne exprimăm în public. Scosul la tablă, în fața clasei și ascultarea lecției sunt mai degrabă lecții de umilință decât încurajări ale exprimării.
2. În anii de facultate, grupele de studenți mediciniști sunt printre cele mai obediente din câte am văzut. Mereu este câte o frică impusă: frica de asistentul de grupă care se va razbună pe tine la examen, de profesor nici nu mai zic. Nici nu mai vorbesc de atitudinea cu care sunt tratați majoritatea studenților încă din primii ani de facultate. Expresia "nu sunteți buni de nimic" vă suna familiar? Fie că e spusă într-un mod mai voalat sau nu.
3. Suntem educați să rivalizăm între noi, să nu fim o echiăa, să nu funcționam ca o echipă. Fiecare dintre noi cunoaște un coleg care a spus la un moment dat unui pacient "dom'le, doctorul cutare era să te omoare domne cu tratamentul ăsta?" – afirmație care din start îi bagă în rahat pe amândoi protagoniștii, chiar dacă au sau nu dreptate fiindcă în fața pacientului rezultă clar că medicii nici măcar între ei nu se înțeleg și asta îi sporește și neincrederea în breaslă.
4. Chiar dacă un medic simte nevoia să spună unei televiziuni de ce într-un anumit caz medicul "vinovat la tv" ar fi procedat corect, se gândește de două ori fiindcă s-ar putea să își supere șeful. Cine naiba vrea să atragă atenția televiziunilor de știri în mod gratuit ca să mai filmeze nu știu ce secție care stă să cadă, condiții de igienă precare, eventual să mai investigheze și vreo neregulă legată de nu știu ce licitație și achiziție. Păi nu mai bine să taci? Vorbind nu îți salvezi nici colegul și te trezești din start ca intri în probleme.
Or să îmi sară mulți în cap să îmi dea exemple de medici corupți, incompetenți, și eu la rândul meu voi fi acuzat că le iau partea. Și e în regulă, sunt obișnuit cu asta, mereu aud aceeași placă din partea oamenilor care nu sunt în sistem. Trist este că dinspre partea medicilor nu se va auzi nimic, din nou tăcere", scrie medicul Ștefan Gutue pe blogul său.
