Recentele modificări aduse Legii Sănătății au implicații sociale grave pentru milioane de pacienți care dețin un abonament privat de sănătate.
Colegiul Pacienților din România atenționează că modificările aduse Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății limitează grav accesul la servicii medicale de calitate.
Colegiul Pacienților trage un semnal de alarmă asupra faptului că modificările aduse Legii nr. 95/2006, publicate în Monitorul Oficial în data de 07.12.2017, subminează economia României și au consecințe grave ce afectează peste 1 milion de pacienți.„Principalul vătămat va fi pacientul român, căruia i se va impune să nu utilizeze abonamentul pentru serviciile medicale acoperite de pachetul de bază", afirmă Cristian Sas, Președintele Colegiului Pacienților.
Potrivit art. 1 pct. 26 din OUG nr. 88/2017 privind modificarea și completarea Legii nr. 95/2006, accesarea serviciilor medicale private este reglementată după cum urmează: aceste servicii medicale sunt acordate de furnizorii de servicii medicale în număr definit cu o valoare certă, obligându-se astfel ca în schimbul unei sume primite periodic sub formă de abonament să suporte toate costurile serviciilor medicale pe care abonații le-ar putea efectua în afara serviciilor incluse în pachetul de servicii medicale de bază.În contextul în care speranța de viață în România este cu 5 ani mai mică decât în restul Uniunii Europene, sistemul de ambulatoriu fiind una dintre cauze, singura alternativă reală a pacientului este abonamentul privat de sănătate. Așadar, Colegiul Pacienților consideră inacceptabil faptul că statul obligă pacientul să utilizeze serviciile din pachetul de bază în detrimentul serviciilor medicale de prevenție sub formă de abonament privat.
„Prin modificările aduse, statul creează incertitudine în jurul unor servicii medicale net superioare din punct de vedere calitativ, utilizate de milioane de pacienți, care aduc și economii uriașe la bugetul CAS. Toate acestea în timp ce alte milioane de oameni nu au acces la servicii de sănătate din cauza insuficienței de plan. Este evident că sistemul de sănătate de stat nu are în acest moment capacitatea, din punct de vedere tehnic și al resursei umane, de a acoperi în totalitate serviciile de sănătate de bază", adaugă Cristian Sas.
Precizăm că, beneficiile aduse de abonamentul medical privat sunt multiple și reprezintă o șansă reală atât pentru pacient, cât și pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România. Este, în primul rând, un avantaj pentru angajații din companii care, de cele mai multe ori, primesc abonamentul privat de sănătate ca pe un beneficiu la angajare. Pe termen lung, oferirea acestui serviciu va conduce la o calitate mai bună a vieții și creșterea nivelului de sănătate a populației. De asemenea, abonamentul privat ajută la decongestionarea spitalelor publice prin extinderea accesului la servicii medicale de calitate, incluse necondiționat în abonament. Mai mult, determină creșterea investițiilor în sănătate și, implicit, modernizarea sistemului de sănătate din România. O parte semnificativă a acestor investiții provine din abonamentele medicale private. Nu în ultimul rând, din abonamentele private provin și invetițiile în retenția cadrelor medicale în România, prin oferirea unor standarde similare cu cele din Europa de Vest.
„Nu înțelegem de ce Statul vrea să renunțe la această opțiune și dereglează un sistem performant, dezvoltat ca urmare a cererii de pe piață, în condițiile în care sistemul de stat este subfinanțat în mod cronic. Accesul la pachetul de bază este un drept, nu o obligație", precizează Cristian Sas.
Ca urmare a acestor modificări legislative grave, Colegiului Pacienților propune ajustarea lor prin:
- modificarea textului propus prin Proiect pentru art. 347 litera h) din Legea 95/2006, privind serviciile medicale furnizate sub formă de abonament, astfel încât motivele de respingere a modificării să nu fie aplicabile: servicii medicale furnizate sub formă de abonament - servicii medicale preplătite, acordate de furnizori care îndeplinesc cerințele de înfiinţare, autorizare şi funcţionarea, așa cum sunt menționate în contractul de abonament, prin care furnizorul se obligă ca în schimbul unei sume primite periodic să acorde abonaţilor servicii medicale, fără ca acestea să fie decontate în sistemul de asigurări sociale de sănătate;
- propunere de lege aferentă pentru modificarea și completarea formei actuale a art. 347 litera h) din Legea 95/2006, prin adaugare la textul existent a unei noi litere (i) care să definească „abonamentul", după cum urmează:
„(h) servicii medicale furnizate sub formă de abonament - servicii medicale preplătite pe care furnizorii le oferă în mod direct abonaţilor in baza Abonamentului de servicii medicale şi nu prin intermediul asigurătorilor și fără decontarea serviciilor în sistemul de asigurări sociale de sănătate.
(i) Abonamentul de servicii medicale este o convenție prin care un furnizor de servicii medicale acordă unei persoane dreptul de beneficia de servicii medicale, gratuite sau cu reducere, în limita prevăzută în abonament."
Colegiul Pacienților subliniază faptul că libertatea contractuală este un principiu de bază într-o democrație: orice persoană are dreptul să își aleagă partenerii contractuali şi să negocieze conţinutul viitorului contract. Modificările legislative aduse în discuție prejudiciază grav acest principiu.
Având în vedere impactul pe care îl are modificare legii 95/2006 asupra a milioane de pacienți, Colegiului Pacienților precizează că este determinat să folosească toate căile de atac pentru blocarea acestora.
Pentru detalii suplimentare:
Cristian Sas
Mobil: 0722172300
Cristian.Sas@colegiulpacientilor.org
Marilena Nicolae
Mobil: 0721309825
Marilena.Nicolae@colegiulpacientilor.orgBucurești, 18 decembrie 2017
Asociația Colegiul Pacienților
Citeste ce prevede