Membrii Federației Sanitas din România afirmă că vor ieși în stradă după 15 septembrie, dacă, până la această dată, autoritățile nu vor lua măsuri pentru soluționarea listei de revendicări sindicale, potrivit unui comunicat al sindicaliștilor, remis, marți.

“Federația Sanitas va relua pichetările Ministerului Finanțelor Publice, Ministerului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice și Ministerului Sănătății imediat după data de 15 septembrie 2014, dacă autoritățile responsabile nu vor lua măsuri urgente pentru soluționarea listei noastre de revendicări. Este vorba în primul rând de extinderea prevederilor contractului colectiv de muncă la nivelul sectorului de sănătate și activități sanitar-veterinare și publicarea lui în Monitorul Oficial”, a declarat președintele Federației Sanitas, Leonard Bărăscu.

Potrivit acestuia, lista de revendicări se referă la eliminarea inechităților din sistemul de salarizare, precum și la creșterea veniturilor tuturor angajaților din sistemul sanitar, asistență socială și din unitățile medico-sociale cu minimum 10% până la sfârșitul acestui an. De asemenea, se dorește deblocarea posturilor din sistemul sanitar, asistență socială și din unitățile medico-sociale.

“Federația Sanitas din România a decis, pe 9 iulie a.c., să suspende acțiunile de protest până la data de 15 septembrie 2014, pentru a da posibilitatea reprezentanților Guvernului României de a soluționa revendicările noastre. Constatăm, însă, că la apropierea termenului de soluționare a acestor revendicări niciuna dintre solicitările noastre nu a fost finalizată, ci, dimpotrivă, s-au înmulțit cazurile de neacordare a tichetelor de masă și chiar diminuarea ori anularea unor sporuri existente”, se spune în comunicat.

Aproximativ 100 de membri ai Federației Sanitas din România au pichetat, pe parcursul lunii iunie, sediul Ministerului Sănătății și al Ministerului Muncii, solicitând în principal creșterea cu 10% a veniturilor în sănătate și asistență socială, începând cu 1 iulie, și aplicarea Legii 284/2010 în sănătate și asistență socială, de la 1 octombrie.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro