Norme Coca 2023 - 2024

Bogătanii de la Sanitas au semnat pe 25 februarie 2016 un Acord cu Ministerul Sănătății, prezentat în fotocopie la finalul articolului. 

Deși în 23 februarie Marius Sepi  declara cu emfază pentru Mediafax:„Conform negocierilor cu Guvernul, ne aşteptăm să primim a doua tranşă de măriri salariale de 25%. Dacă sistemul doreşte să-şi păstreze medicii, solicităm să ni se dea măririle promise.

Guvernanţii ar trebui să ia act de asta dacă doresc să-şi păstreze medicii, asistenţii medicali, personalul de specialitate, întregul personal din sistemul de sănătate.

Aşteptăm un răspuns urgent pentru a rezolva inechităţile salariale existente la cei 40.000 de angajaţi ai sistemului sanitar", două zile mai târziu, conducerea Sanitas a semnat acordul care nu prevede nicio mărire salarială în sistem și totodată prevede angajamentul federației că nu va organiza proteste în anul 2016 (punctul 17).

Șefii SANITAS au mai obținut puțină putere pentru ei, obținând promisiunea ministrului că oamenii federației vor putea participa la ședințele Consiliilor de Administrație a le unităților sanitare , precum și promisiunea accesării de noi fonduri europene din care ei, mahării Sanitas să poată încasa sume frumoase ca manageri de proiecte sau experți.
Restul, medicii în special nu trebuie decât să plătească lunar în jur de 8-10 euro fiecare la federație ca să-și ia ei, asistenții ce conduc SANITAS, super-lefuri. Sanitas a transmis prin biroul de presă că „în cadrul discuţiilor purtate joi, ministrul sănătăţii şi-a exprimat susţinerea dezideratului Federaţiei SANITAS din România de a continua creşterile salariale din sistem cu 25% şi în acest an.”. Acum ori băieții ăștia chiar se cred singurii deștepți din zonă ori Achimaș și-a bătut joc de ei.

Evident că dacă s-a semnat acordul fără majorări și cu angajamentul că nu vor fi declanșate conflicte de muncă, nu o să fie nicio majorare. Dar oricum pe ei nu-i interesează. Ei au mii de euro pe lună asigurate.

 

 

 

 

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro