Românii își pot face teste pentru depistarea HIV până la 28 noiembrie în cadrul Săptămânii Europene a Testării HIV, care încurajează persoanele care au avut comportamente cu risc de infectare să meargă la testare, informează un comunicat de presă al Agenției Naționale Antidrog (ANA).

Foto: (c) Isabela PAULESCU / AGERPRES ARHIVĂ

Această acțiune oferă ANA cadrul informării opiniei publice cu privire la disponibilitatea fenomenului infectării cu HIV și hepatite virale B și C în rândul consumatorilor de droguri injectabile.

Cu această ocazie, Agenția a distribuit către partenerii săi neguvernamentali (ARAS și CARUSEL) și către Autoritatea Națională a Penitenciarelor 1.000 de teste rapide de depistare HIV și alte 2.000 pentru hepatita B și C.

În România, arată sursa citată, un aspect sesizat încă din anii anteriori, care se menține și în anii 2013 și 2014, îl reprezintă epidemia cu infecția HIV/SIDA în rândul consumatorilor de droguri injectabile.

Comisia Națională de Luptă Anti-Sida confirmă în cel mai recent raport al său că, dintre cele 319 cazuri noi de infectare cu HIV/SIDA înregistrate în primul semestru al anului 2014, 81 provin din rândul consumatorilor de droguri injectabile — 25% dintre toate categoriile de populații aflate la risc de infectare.

ANA precizează că s-au înregistrat procente de 31% în 2012 și 29% în 2013, confirmând astfel tendința de stabilizare a focarului de infectare cu HIV/SIDA în rândul consumatorilor de droguri injectabile.

Consumul injectabil de substanțe noi cu proprietăți psihoactive (SNPP), care a proliferat în ultimii ani, se asociază cu o serie de riscuri: niveluri ridicate ale prevalenței HIV și ale virusurilor hepatice B și C în rândul consumatorilor; creșterea numărului urgențelor medicale determinate de consumul de SNPP; prezența unor cazuri de deces în care s-a menționat un astfel de consum (trei cazuri de deces direct asociate au fost atribuite consumului de SNPP în 2012, comparativ cu două în anul anterior).

Conform datelor prezentate în cel mai recent Raport Național privind situația drogurilor (2014), în anul 2013 au fost disponibile în România 15 centre fixe pentru schimb de seringi: Asociația Română Anti SIDA — patru: două în București și câte unul în Timișoara și în Constanța, Asociația CARUSEL — Centrul CARACUDA din București, Autoritatea Națională a Penitenciarelor — 10: patru în București, două în Argeș, câte unul în Constanța, Giurgiu, Prahova și Dolj) și 114 locații de outreach (ARAS).

AGERPRES/(AS — autor: Mihaela Tudorache, editor: Florin Marin)

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro