Activităţile de zi cu zi ne lasă deseori prea puţin timp să ne odihnim atât cât ar trebui. Din păcate, acest lucru are consecinţe asupra sănătăţii noastre. Publicaţia Huffington Post ne prezintă şapte motive pentru care ar trebui să acordam somnului aceeaşi prioritate precum şi celorlalte activităţi din viaţa noastră.

1. Sistemul imunitar va funcţiona mai eficient

Numeroase studii demonstrează că somnul ajută în mod concret sistemul nostru imunitar, lipsa odihnei favorizând un răspuns slab al organismului în faţa unor ameninţări precum gripa, răceala sau alte boli mult mai grave.

2. Memoria se va îmbunătăţi

Capacitatea de memorare şi somnul sunt strâns legate. Astfel, dacă acordăm prea puţine ore odihnei, funcţiile noastre cognitve, precum capacitatea de memorare şi gândirea critică, vor scadea. Mai mult decât atât, privarea de somn poate creşte vulnerabilitatea unei persoane de a dezvolta boli mintale.

3. Emoţional, te vei simţi mai bine

Un somn fragmentat are ca efect şi dezvoltarea unor stări de anxietate sau chiar depresie pentru o persoană. Acest lucru s-ar putea explica deoarece în timpul fazei REM a somnului (cea în care apar visele), procesarea emoţională este influenţată în mare măsură de odihnă.

4. Creierul tău se va regenera

Capacitatea creierului de a realiza legături prin intermediul sinapselor sale este dependentă în mare măsură de somn. Pe lângă creier, odihna suficientă are capacitatea de a repara ţesuturile diferitelor organe din corp. De exemplu, dacă sunteţi atlet, este extrem de important să dormiţi suficient pentru a permite sistemului muscular să se regenereze după activităţile sportive.

5. Îti vei stabiliza nivelul de glucoză din sânge

Un somn neregulat poate duce la dezechilibre hormonale prin care organismul nu mai reuşeşte să producă suficientă insulină. Lipsa acesteia poate provoca declanşarea diabetului.

6. Ai putea să slăbeşti

Dezechilibrul hormonal cauzat de lipsa somnului poate provoca îngrăşarea unei persoane.

7. Ai putea să trăieşti mai mult

Numeroase studii arată că cei care dorm mai puţin de şapte ore într-o noapte au o durată de viaţă mai scurtă. Principalele probleme de sănătate care pot apărea sunt tensiunea arterială ridicată, accidentele vasculare cerebrale, precum şi atacurile de cord.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro