Dezbaterile privind consumul de sare sunt tot mai frecvente si oamenii se intreaba tot mai des cata sare ar trebui, de fapt, sa consume? Pe de o parte, medicii avertizeaza asupra importantei reducerii consumului de sare in contextul in care oamenii au tendinta sa manance tot mai multa hrana procesata, imbibata de sare, iar pe de alta parte, specialistii spun ca organismul uman are, totusi, nevoie de sare.
Cine poate sa imi spuna cata sare sau cat zahar este in exces, pe de o parte? Acum, pe de alta parte, haideti sa ne gandim si sa iau lucrurile mai simplu. Oceanul Primordial, cand a fost creat, are sare; lichidul amniotic, cel in care noi prindem viata, si ne dezvoltam, si ne este foarte bine, are sare; starea de bine, de relaxare, deci daca vrei de purificare, pe care o persoana o are cand sta la mare sau in mare, deci este ceea ce se numeste thalassa, intoarcerea in starea de bine pe care noi am avut-o in lichidul amniotic, si de siguranta; in sange este sare; in lacrimi avem sare. Or, sarea este peste tot, deci fara sare nu putem trai”, explica dr. Ofelia Lugojan-Ghenciu, medic primar pediatru, medicină de familie, președinte Asociația Medicală de Homeopatie.
sarea
Ramane intrebarea ce fel de sare consumam si in ce cantitate
“Aici depinde de la persoana la persoana. Exista studii care spun ca o persoana ar trebui sa consume 8 kilograme de sare pe an. Deci este un studiu, sa zic, tehnic, daca doriti. Eu nu am apucat niciodata sa calculez cata sare mananca o persoana, pentru ca sarea tine de nevoile persoanei respective. Dar daca vreau sa am o persoana sanatoasa din punct de vedere mental, emotional si fizic, ea are nevoie de sare. Asta nu inseamna ca eu trebuie sa mananc foarte sarat, sau ca eu nu am voie sa imi pun deloc sare in mancare. De pilda, exista pacienti – si asta ne-o spune homeopatia – care au aceasta particularitate: au nevoie de sare. Deci sunt copii, si chiar adulti, care pun degetul in solnita si mananca sare. Aici sunt cateva remedii care au aceasta nevoie de sare. De exemplu, unul dintre remedii este insasi sarea, Natrum muriatic. Este sarea de bucatarie. Exista persoane care dupa o dezamagire teribila in dragoste au nevoie de acest remediu si ii vezi ca mananca mai sarat.”, adauga dr. Ofelia Lugojan-Ghenciu, medic primar pediatru, medicină de familie, președinte Asociația Medicală de Homeopatie.
Corect de consumat este sarea gema
“Deci asa cum nu pot sa indic sa nu consum zaharul rafinat, exact din aceleasi motive nu pot sa recomand sa se consume sarea rafinata. Si atunci avem sarea de mare, este sarea gema pe care noi ca romani o avem in ocnele noastre, sarea de Hymalaya, asta este o moda, mai nou. Adica tot ce este oriental, tot ce este exotic este foarte bun. Dar virtutile sarii romanesti au niste proprietati extraordinare. De ce nu o consumam?
Pe de alta parte, vedeti, exista curele saline pe care le avem la Ocnele Mari sau la Praid, sau la Ocna Sibiului, deci toata lumea le stie virtutile terapeutice si atunci este de dorit sa iei sarea si altfel, din salina. Deci in mediu salin, deci nu doar din mancare”, mai adauga dr. Ofelia Lugojan-Ghenciu, , medic primar pediatru, medicină de familie, președinte Asociația Medicală de Homeopatie.
autor: DELIA SESCU BARBU