Am şi eu, ca tot omul, ipocriziile mele. Numai spunând chestia asta, cu falsă smerenie, şi sunt deja niţel cam ipocrit. Dar nu despre ipocriziile cele intime, „civile“, e vorba aici, ci despre ipocriziile noastre medicale, mai mult sau mai puţin benigne. Despre straturile izolatoare cu care ne costumăm în zilele de lucru.
Primul dintre acestea este din poliester şi are culoare albă. Uneori mai are şi alte culori, e verde, bleu, chiar roz sau portocaliu, sau poate e mov şi e din molton în dimineţile friguroase de la camera de gardă. Dar când e privit, tot alb e.
Sunt ani de zile de când nu mai port halat. Nu-i văd nici măcar rostul igienic, întrucât există unele studii care arată că halatul alb nu scade, ci creşte, chiar dacă nesemnificativ, riscul de transmitere a infecţiilor. Ca psihiatru, nu sunt înconjurat de „produse patologice“. (Ah, aş putea scrie un eseu doar despre denumirea asta, „produse patologice“. Noi, oamenii, în general, nu suntem altceva decât saci de piele plini cu produse patologice.)
Există o dezbatere în comunitatea medicală internaţională cu privire la utilitatea halatului în afara mediilor sterile şi, deşi mulţi medici l-au abandonat bucuroşi, alţii nu doresc să o facă. Nu ca să se protejeze de spută şi vărsături, nici ca, invers, să ţină la distanţă de bolnavi propriii lor microbi de pe maieu, ci pentru că în halatul alb rezidă întreaga lor prestanţă. Halatul este pentru medic ceea ce hlamida e pentru rege. Halatul „proiectează competenţă“. E o dezbatere încă deschisă. Deşi nu port halat, nu mă grăbesc să critic obiceiul cu totul. Înţeleg că lumea noastră e una a simbolurilor şi că halatul are ca primă funcţie una de comunicare. Şi, ca orice simbol, este şi revelator şi disimulant, tot aşa cum te poţi ascunde şi după vorbe. Iar la vorbe chiar nu putem renunţa. Nu la toate vorbele, oricum.
Nu, alegerea mea a fost una „personală“. Dar are motivele ei şi le voi înşirui mai jos:
1. Am considerat că, în psihiatrie, halatul e mai mult o barieră decât o proiecţie a competenţei. Prea mult imaginea mainstream a psihiatriei (cea din filmele de groază, de exemplu) e asociată cu inşi masivi îmbrăcaţi în halate albe. Halatul poate fi chiar înspăimântător, şi nu doar la psihiatri. Ştim cu toţii că îţi creşte şi tensiunea arterială de la el.
2. Halatul alb modifică realitatea socială. Modifică relaţia dintre medic şi pacient, ne schimbă pe amândoi, schimbă felul în care pacientul se

Publicitate

poartă de faţă cu mine. Or, pentru medic, prezentarea generală e importantă. Cel puţin pentru psihiatru, e o sursă majoră de indicii semiologice.

3. Mereu am crezut că relaţia psihiatru–pacient nu e la fel cu cea medic–pacient generică. Dacă vorbeşti de „alianţă terapeutică“, de ce să nu susţii termenul, inspirat din război, cu portul aceleiaşi uniforme, adică a hainei obişnuite?
4. Am învăţat şi cât de puţină încredere prezintă stereotipurile facile. E mai bine să nu te sprijini în ele. Nu doar pentru că rişti să fii lapidat cu nişte ouă clocite doar pentru că porţi halat alb, ci şi pentru că mi-am dorit să fiu în stare să clădesc alianţe cât mai solide, „prin propriile mele puteri“, prin propria mea competenţă şi capacitate de comunicare şi să-mi întreţin aceste unelte cât mai ascuţite, în loc să risc să mi se tocească pentru că mă ajut de cârjele însemnelor noastre.
5. Îmi plăcea să cred că am o oarecare dorinţă de sinceritate. E şi un simţ al ridicolului aici. Cred că m-aş simţi atât de caraghios cu un stetoscop spânzurat de gât, încât pacienţii şi-ar da imediat seama că e ceva fals la mijloc. Aproape la fel de caraghios ca inscripţia ciudată de pe diploma de medic: „doctor medic – acesta nu este un titlu ştiinţific“, care consfinţeşte oficial oscilaţia noastră între adevăr şi impostură.
6. În contradicţie poate cu sinceritatea cu care mă împăunez, hainele civile mă fac să fiu incognito pe culoarele policlinicii, sau în orice decor medical m-aş duce. E o libertate în chestia asta. Sau poate e embrionul, oprit în evoluţie, al temerii de răspundere. Îmi dă oricum iluzia că sunt altceva decât o rotiţă din sistem, scârţâind greu într-un mecanism prost uns şi cu zece ani întârziere la revizia capitală.

Însă, zilele trecute, la un eveniment monden în care trebuia să vorbesc în public, am învăţat o lecţie importantă despre halatul alb. Departe de teritoriul familiar al policlinicii, m-am simţit descoperit şi fragil, mi-am terminat discursul luptând permanent cu o anxietate care nu mă vizitează niciodată la cabinet. După discurs, am avut o conversaţie obişnuită cu o doamnă, care avea o cu totul altă profesie liberală decât a mea. M-a felicitat pentru discurs, i-am mulţumit modest şi i-am zis că poate ar fi fost mai bine dacă eram mai sigur pe mine, dar aşa, fără „halatul meu alb“, sunt mult mai temător. M-a întrebat dacă chiar port halat alb, că dumneaei i se pare un accesoriu superfluu. I-am explicat că era doar o sinecdocă, dar, în sinea mea, ceva m-a deranjat la întrebare. Mai târziu în acea seară, singur, m-am întrebat ce anume. Mi-am dat seama că, de fapt, eraideea că un non-medic are păreri legate de ce şi cum ar trebui să poarte un medic. Şi mi s-a făcut imediat ruşine. De ipocrizia mea, aia de care v-am zis în primul paragraf. După aproape zece ani de nepurtat, sistematic şi ideologic, halatul alb, el atârnă încă greu pe umerii mei. Şi mai am mult de lucru ca să mă dezbrac de el.

Chiar şi textul ăsta e ascuns sub un halat alb: doar priviţi câte ghilimele şi paranteze are. Nu scap de el, oriunde m-aş duce. Deocamdată însă, o să-mi pun pe deasupra un halat roşu. Cu muselină albă pe margini. O să adaug un fes de aceeaşi culoare, o să-mi lipesc şi o barbă albă şi o să-ţi urez, dragă coleg şi cititor, un Crăciun cald şi plin de dragoste. Pentru că anumite stereotipuri prind bine pe vremea asta.
  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro