Copiii care sunt înscrişi la grădiniţele din municipiul Satu Mare vor fi testaţi în ceea ce priveşte semnele de afectare neuro-psiho-motorie, un screening arătând că există foarte mulţi copii cu deficienţe de dezvoltare.

Medicul Cristian Tallian a prezentat, miercuri, un screening efectuat pe 991 de copii, dintre care 16% au prezentat simptome specifice riscului de imaturitate a sistemului nervos, iar la 6,5% din cazuri s-a confirmat prezenţa vulnerabilităţii pentru tulburări de dezvoltare.

"Este foarte important să depistăm mai repede aceste simptome pentru a avea acces la tratament, pentru a preveni deficienţa. Este important să înţelegem că prevenţia este mult mai eficientă decât intervenţia ulterioară, care are şi mai mari costuri", a declarat dr. Cristian Tallian.

Primarul municipiului Satu Mare, Dorel Coica, a spus că administraţia se va organiza astfel încât copiii care se înscriu la grădiniţe să fie testaţi înainte pentru a se vedea dacă au probleme.

"Este un raport care, din păcate, are un număr mare. Ca început, ne vom organiza ca din anul 2014-2015 să găsim resurse să evaluăm copiii la înscrierea în grădiniţă. Vom face un proiect. Costurile sunt mult mai mici acum decât ce trebuie să facem ulterior", a declarat primarul.

Screeningul a fost realizat de către Centrul de reabilitare şi dezvoltare "Fericitul Scheffler Janos" din Satu Mare împreună cu 21 de grădiniţe din municipiul Satu Mare.

Categoria: Stiri interne; Data: 11 Iun 14 Sursa: Agerpres

 

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro