lege_13

Subsidiara din România a producătorului american de medicamente Stryker ar fi făcut 192 de plăţi către oficiali români, în valoare totală de aproximativ 500.000 de dolari, în vederea obţinerii sau prelungirii unor contracte cu spitale publice.

Plăţile, efectuate în perioada 2003 - iulie 2007, au fost înregistrate de Stryker România drept sponsorizări acordate pentru participarea oficialilor în cauză la conferinţe medicale, incluzând costurile de călătorie şi de cazare, arată Comisia pentru bursă şi valori mobiliare din Statele Unite (Securities and Exchange Commission - SEC).

În urma acestor plăţi, subsidiara a obţinut un profit ilicit de peste 1,7 milioane de dolari, din contracte cu spitale publice, potrivit Gândul.

De exemplu, un formular de sponsorizare din aprilie 2004 arată că un medic român trebuia să primească o sumă care să îi acopere cazarea în străinătate pentru a putea participa la o conferinţă. Tot în formularul respectiv se preciza că un "beneficiu de afaceri" al acestei sponsorizări era că Stryker România urma să obţină în schimb un contract pentru vânzarea unui aparat medical. În plus, arată SEC, în cadrul companiei se discuta despre faptul că medicul în cauză urma să obţină o poziţie de management într-un spital public, căpătând astfel un rol important în organizarea unei viitoare licitaţii.

Astfel, Stryker Romania a înregistrat această plată drept sponsorizare, deşi propriile documente interne demonstrează că plata a fost făcută în scopul încheierii pe viitor a unei afaceri, concluzionează comisia americană.

Contactaţi de Gândul, reprezentanţii companiei Stryker România SRL au precizat că nu au nimic de comentat faţă de acuzaţiile autorităţilor americane.

Numele companiei Stryker România SRL este menţionat şi în dosarul în care a fost trimis în judecată medicul Şerban Brădişteanu pentru o şpagă de 4 milioane de euro, mai relatează cotidianul online. În acest dosar, Brădişeanu este acuzat că a luat mită pentru a achiziţiona din banii statului aparatură medicală supraevaluată şi necorespunzătoare. Brădişteanu, în calitate de şef al unei comisii de licitaţii, a aprobat achiziţionare de aparatură medicală în valoare de 26 milioane euro care era supraevaluată cu 10 milioane euro. Procurorii DNA au explicat căBrădişeteanu ar fi primit mită 4 milioane euro de la câştigătorul licitaţiei o companie austriacă. În dosar se menţionează că printre companiile care au participat la acestă licitaţie a fost şi Stryker România, companie care însă a fost descalificată.

Compania producătoare de dispozitive medicale Stryker va plăti 13,2 milioane de dolari pentru a rezolva acuzaţii civile potrivit cărora ar fi mituit medici şi oficiali guvernamentali pentru a câştiga proiecte în cinci ţări, între care şi România, relatează New York Times, în ediţia electronică.

SEC a declarat că firma a încercat să ascundă 2,2 milioane de dolari daţi ca mită în Argentina, Grecia, Mexic, Polonia şi România, prin înregistrarea acestora ca cheltuieli legitime pentru donaţii, costuri de transport, servicii de consultanţă şi comisii.

Stryker vrea să rezolve cazul fără a recunoaşte sau să nega acuzaţiile. Nici un avocat sau purtător de cuvânt al companiei nu a fost disponibil pentru a comenta aceste informaţii.

Potrivit acuzaţiilor SEC, compania a obţinut un profit de aproximativ 7,5 milioane ca rezultat al mitei.

Plăţile au avut loc din 2003 până în februarie 2008 şi au fost folosite pentru a ajuta compania să îşi păstreze capacitatea de a-şi vinde produsele spitalelor publice. Într-unul dintre exemple, SEC susţine că unitatea Stryker din Polonia le-a plătit directorului unui spital şi soţiei acestuia excursii la New York şi Aruba. Printre avantajele oferite cuplului s-au numărat un sejur de şase nopţi la un hotel din New York şi bilete la două spectacole pe Broadway.

Sursa: http://www.romaniatv.net/scandal-in-lumea-medicala-stryker-romania-a-platit-192-de-oficiali-romani-in-schimbul-unor-contracte_104945.html

  • Newsletter


  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro