Profesorul Constantin Iliescu lucrează de mai mulţi ani în Secţia de recuperare, medicină fizică şi balneologie a Spitalului Sf. Maria din Iaşi. Şi în trecut a mai fost criticat pentru limbajul său complet nepotrivit, însă niciodată nu a fost sancţionat.

De data aceasta însă, asistentele medicale sunt hotărâte să nu renunţe până când nu vor fi luate măsuri. Femeile au povestit că medicul le jigneşte zi de zi şi, pentru că se declară a fi un om religios, le ameninţă că vor fi "pârâte" duhovnicului său, scrie presa locală.

"Am primit reclamaţii de la şase asistente medicale din secţie la adresa profesorului de kinetoterapie Iliescu. Acestea susţin că le jigneşte, le vorbeşte urât şi le-a ameninţat că o să le spună duhovnicului. Dumnealui este un om foarte religios şi l-am rugat să-şi manifeste intenţiile religioase în afara spitalului", a explicat dr. Radu Terinte, managerul spitalului.

"În această săptămână va avea loc comisia de disciplină, unde se va discuta acest caz. Domnul profesor a mai avut reclamaţii din secţie, dar nu a fost niciodată sancţionat. Am discutat de fiecare dată cu dumnealui şi am crezut că a înţeles că îşi depăşeşte atribuţiile. Atunci erau reclamaţii legate de programul de lucru, de  exemplu. Dumnealui se comportă în secţie ca un şef. Solicită să vadă toate documentele înainte de a ajunge la şeful de secţie, deşi nu are niciun drept să facă aşa ceva. Membrii comisiei de disciplină vor lua o decizie, după ce vor fi audiate toate persoanele implicate", a adăugat el în final.

Sursa

"Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
Michel de Montaigne
"Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
admin@amfms.ro