În elaborarea scalei Glasgow, autorii au pornit de la constatarea că exista o lipsă de criterii de evaluare a pacienţilor care prezentau alterarea stării de conştienţă, ceea ce crea dificultăţi de comparare a eficienţei metodelor de tratament aplicate acestei categorii de pacienţi în diferite centre. Diverse centre din toată lumea utilizau criterii proprii de evaluare a stării de conştienţă, marea majoritate de uz restrâns, regional. În România, de exemplu, era utilizată scala propusă de prof. dr. Constantin Arseni, publicată în 1972, care clasifica starea de comă survenită posttraumatic în cinci grade. La acel moment exista în uz relativ larg scala Jouvet de apreciere a gradului de comă (publicată în 1969), care evalua gradul de percepţie şi de responsivitate ale pacienţilor, o scală utilă din punctul de vedere al corelaţiilor anatomoclinice legate de localizarea leziunii, însă greoaie ca utilizare, fiind consumatoare de timp, practic inutilă în situaţii de urgenţă, cum sunt traumatismele craniocerebrale. În plus, evaluarea cu această scală poate fi alterată semnificativ de situaţiile din ce în ce mai frecvente de baraj verbal (lingvistic) între pacient şi examinator.

   Stabilirea scorului Glasgow se bazează pe evaluarea capacităţii de a reacţiona motor, verbal şi de a deschide ochii la stimularea externă (v. tabelul). Scorul final este reprezentat de însumarea valorilor obţinute la cele trei categorii de răspunsuri, scorul având valori între 3 (pacient complet areactiv) şi 15 (pacient perfect conştient).

   Există totuşi limitări în utilizarea scalei Glasgow. Una dintre acestea se referă la utilizarea pentru evaluarea stării de conştienţă în primele câteva ore de la producerea unui traumatism, până la momentul în care echipele de prim ajutor venite la locul traumei intervin pentru stabilizarea pacientului cu medicaţie cu rol de relaxare neuromusculară şi sedare pentru a facilita transportul pacienţilor, mai ales al acelora cu agitaţie psihomotorie. Acţiunea acestor substanţe va interfera cu stabilirea cu un grad de certitudine adecvat a statusului stării de conştienţă. O altă limitare a aplicabilităţii scalei Glasgow se referă la evaluarea pacienţilor intubaţi, al căror răspuns verbal este evident afectat.

   Deşi este foarte răspândită în practica medicală (sau poate chiar din această cauză), scala a fost de multe ori criticată pentru lipsa relativă de evaluare a statusului funcţional al structurilor de la nivelul trunchiului cerebral. Ca urmare a acestor critici, au fost propuse diverse modificări şi completări. Una dintre cele mai cunoscute este cea propusă, în 1982, de Born şi colab., care au adăugat la elementele ce compun scala Glasgow evaluarea reflexelor de trunchi cerebral: prezenţa reflexului fronto-orbicular (cinci puncte), a reflexului oculo-cefalic vertical (patru puncte), a reflexului pupilar la lumină (trei puncte), a celui oculo-cefalic orizontal (două puncte) şi a celui oculo-cardiac (un punct). Lipsa obţinerii cel puţin a reflexului oculo-cardiac este notată cu zero puncte. Una dintre cele mai recente ameliorări ale evaluării stării de conştienţă, care include şi o evaluare a pacienţilor intubaţi, este scorul FOUR (Full Outline UnResposiveness), propus în 2005 de Wijdicks şi colab. Acest scor, aproape la fel de uşor de utilizat ca şi scorul Glasgow, care îi oferă o parte din evaluările care îl compun (evaluarea răspunsului motor şi a deschiderii ochilor sunt în mare parte comparabile), îşi dovedeşte utilitatea în evaluarea pacienţilor internaţi în secţiile de terapie intensivă, aducând mai multe detalii decât scala Glasgow din punct de vedere al statusului neurologic al pacienţilor.

   Pe parcursul anilor, utilizarea scalei Glasgow s-a extins din ce în ce mai mult la nivelul întregii comunităţi medicale, în pofida tuturor criticilor care i-au fost aduse. Simplitatea şi facilitatea în utilizare au făcut din scala Glasgow un instrument foarte util în aprecierea stării de conştienţă a pacienţilor, în special a acelora care sunt victime ale unor evenimente traumatice, încă de la locul traumei.

   Putem spune că scala Glasgow, de la a cărei publicare s-au împlinit 40 de ani, a devenit un limbaj internaţional care trebuie să fie cunoscut şi stăpânit de toţi cei implicaţi în evaluarea stării de conştienţă a pacienţilor, în mod special a acelora cu leziuni neurologice survenite posttraumatic. Cei doi cercetători scoţieni, prin rezultatul activităţii lor, au făcut posibilă uniformizarea şi globalizarea evaluării unui traumatism craniocerebral, lucru nu doar util, ci chiar necesar în condiţiile actuale de dezvoltare a societăţii umane, când traumatismele sunt din ce în ce mai frecvente şi se produc cu o energie din ce în ce mai mare.