Stimată doamnă Preşedinte,
Cu regret, trebuie să mă adresez din nou către dumneavoastră în legătură cu mai multe comentarii politice făcute de expertul SAR pe politici de sănătate, domnul Sorin Paveliu.
Constat cu dezamăgire că deşi Societatea Academică Română își propune să furnizeze analize obiective în domeniul politicilor publice și este interesată de informarea corectă și completă a publicului, domnul Sorin Paveliu lansează în mass-media informaţii incorecte, nedocumentate şi manipulatoare, pe care le luăm drept declaraţii politice şi care considerăm că aduc un prejudiciu de imagine Societăţii Academice Române.
În aşa-zisa analiză scrisă pentru publicaţia Adevărul, “Întrebarea la care nu vrea să răspundă ministrul Nicolăescu”, opiniile şi comentariile expertului dumneavoastră, care reprezintă Societatea Academică Română în spațiul public, au un vădit caracter partizan și constituie atacuri la persoană, dincolo de faptul că afirmaţiile dumnealui nu sunt însoţite de dovezi.
Întrebarea cu care domnul Sorin Paveliu şi-a început articolul, “Cine a ordonat producerea în serie a unui vaccin pentru care nu se obţinuseră autorizaţiile necesare din partea Agenţiei Medicamentului?” denotă clar lipsa profundă de documentare a acestuia.
Sunt neplăcut suprins că un specialist în politici de sănătate nu cunoaşte faptul că vaccinul produs la Institutul Cantacuzino nu putea intra pe linia de producţie dacă nu ar fi primit autorizaţia de fabricaţie din partea instituţiei responsabilă de politica medicamentului, ANMDM. Mai mult, Institutul Cantacuzino a primit prima autorizare GMP (Good Manufacturing Practice) pentru aria de producţie vaccin gipal din partea Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale.
Cu toate acestea, deşi toate condiţiile au fost îndeplinite pentru ca anul acesta populaţia să poată fi vaccinată cu vaccin produs la Institutul Cantacuzino, au existat anumiţi determinanți care au influențat calitatea produsului.
De aceea, am luat mai multe măsuri pentru a avea o imagine clară a ceea ce s-a întâmplat, dar şi pentru a ne asigura că în următorul proces de fabricaţie să nu ne mai confruntăm cu această situaţie.
Toate documentele care dovedesc corespondenţa cu ANMDM şi măsurile pe care le-am dispus în acest caz au fost postate pe site-ul oficial al instituţiei, în spiritul transparenţei de care am dat dovadă în tot acest timp.
Din păcate, domnul Sorin Paveliu nu a dorit să se documenteze înainte de a exprima în mod public opinii, care pot fi luate drept poziţia unei renumite Societăţi Academice, în condiţiile în care Ministerul Sănătăţii postase pe site-ul instituţiei, înainte de apariţia articolului, toate documentele cu referire la subiectul pe care dânsul l-a abordat şi care i-ar fi răspuns la multe întrebări pe care le-a ridicat.
Cu regret constat că expertul dumneavoastră a preferat, din nou, să facă propriile interpretări distorsionate, alăturând la acestea acuzaţii nefondate la adresa mea, ca ministru al Sănătăţii. Nu ştiu interesele cui le serveşte expertul dumneavoastră în politici de sănătate, dar cu siguranţă nu pe cele ale pacienţilor sau ale opiniei publice, în slujba căruia ar trebui să se afle.
Vă mărturisesc cu sinceritate că am fost tentat să explic pe larg toate neclarităţile domnului Sorin Paveliu, să vin cu dovezile pe care deja le-am făcut publice, însă nu doresc să răspund cu expertiză, documente doveditoare, în faţa unui atac politic.
Ne exprimăm speranța că Societatea Academică Română va ține cont de punctul de vedere al Ministerului Sănătății și ne reafirmăm toată deschiderea și disponibilitatea de a continua dialogul pe tema politicilor publice din sistemul sanitar.
Cu deosebită consideraţie,
Eugen Nicolăescu
Ministru