Noua terapie, interferon free, este gratuită şi decontată de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate doar pentru pacienţii în stare gravă, care nu mai au alternative medicale. Voucherele vor fi distribuite medicilor de specialitate din centrele din Bucureşti, Iaşi, Cluj, Constanţa, Craiova, Târgu-Mureş, Timişoara şi Oradea. La Iaşi, ele vor fi distribuite infecţioniştilor de la Spitalul de Boli Infecţioase „Sf. Parascheva“. Potrivit preşedintelui CNAS, tratamentul ar putea fi extins de la anul şi bolnavilor diagnosticaţi cu hepatita C, stadiul F3.

Lista laboratoarelor în care se pot face gratuit investigaţiile este disponibilă online, pe site-ul CNAS. Potrivit CNAS, pacientul care va fi inclus în tratament are mai multe obligaţii. El trebuie să semneze un consimţă­mânt în momentul în care intră pe terapie. Casa mai arată că, în cazul în care terapia durează 12 săptămâni, pacientul este nevoit sã facă analiza obligatorie, numită viremie, în săptămâna a XII-a de tratament. Pentru pacientul la care tratamentul are o durată de 24 de săptămâni, viremia se face în săptămâna a 24-a de tratament. Casele judeţene de asigurări de sănătate au fost informate cu privire la procedura de aprobare a dosarelor.

La Iaşi sunt înregistraţi câteva sute de bolnavi cu hepatita virală C. Tratarea lor a început încă din 2003, în schema terapeutică introducându-se atunci interferonul. Aproximativ 40% dintre pacienţii diagnosticaţi şi luaţi sub monitorizare atunci s-au vindecat. Potrivit Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), noua terapie interferon free se adresează celor aproximativ 5.000 de pacienţi cu hepatită virală C, fibroză hepatică şi ciroză. Noile molecule care vor fi administrare pacienţilor au fost aprobate de Comisia Europeană. Terapia are o rată de vindecare de aproape 100%, fiind aprobată după ce a fost studiată timp de 10 ani. Hepatita C afectează mai ales ficatul, fiind o boală care se poate ascunde, fără să dea simptome care ar putea determina bolnavul să ajungă la medic.

Virusul se transmite la oameni prin contactul direct cu sângele infectat prin administrarea de injecţii intravenoase. Acesta mai poate ajunge la oameni prin folosirea echipamentului medical nesteril sau prin relaţii sexuale neprotejate cu persoane infectate.

Sursa

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro