O parte din medicii de familie încasează, pentru consultațiile care depășesc numărul de 21 de consultații decontate zilnic de Casa de Asigurări de Sănătate, o serie de taxe pentru a consulta pacienții.
Din păcate, pacienții care depășesc numărul impus de CAS nu mai beneficiază de rețete gratuite sau compensate și nici de bilete de trimitere sau de internare.
Medicii de familie au solicitat să se reglementeze legal această problemă, odată cu noul contract cadru, să li se permită să încaseze taxe de consultație de la pacient și să le poată elibera acestora documentele medicale, decontate de Casa de Asigurări de Sănătate, însă solicitarea lor nu a fost acceptată de Guvern și Ministerul Sănătații.
În urmă cu câțiva ani, după introducerea limitării numărului pacienților pe care medicii îi pot consulta într-o zi, au apărut în sistemul de sănătate al medicinei primare o serie de taxe (între 1- și 50 de lei) care pot fi percepute de medicii de familie pacienților care beneficiază de mai multe consultații într-o lună și care nu se programează sau/și nu sunt asigurați.
Deși legislația nu le dă voie, conform contractului semnat cu Casa de Asigurări de Sănătate, să acorde mai mult de o consultație pentru o boală cronică pe lună, aceeași Casă de Asigurări le interzice medicilor să perceapă bani asiguraților, conducerea CAS BN susținând că taxele pe care medicii le încasează pacienților ar fi ilegale. Cu alte cuvinte, un bolnav, dacă are o problemă de sănătate ar trebui să aștepte până luna viitoare pentru a fi văzut de medicul de familie, neputând să îi ceara acestuia ajutorul nici contra-cost.
„Medicii care cer bani peste cele 21 de consultații, cer ilegal aceste sume. Așa prevede legislația, că nu poți cere, conform normelor, și aici nu e vorba numai de medici de familie, ci și de alți furnizori de servicii medicale, taxă pentru un serviciu care este decontat de Casa de Asigurări. Dacă Casa îți decontează consultațiile atâtea câte sunt ele, 21, care este o medie, ei fac ilegal treaba aceasta. Sigur că am auzit și noi că s-ar percepe aceste taxe, dar nu am avut nicio sesizare în scris și atâta timp cât nu avem nicio sesizare în scris nici nu putem merge să îl sancționam pe medicul respectiv. Lumea vorbește că l-a taxat medicul X, dar noi nu putem face nimic fără o sesizare”, a declarat ieri într-o conferință de presă, președintele Casei de Asigurări de Sănătate Bistrița-Năsăud, Camelia Ilișuan.
De cealaltă parte, medicii de familie, sunt puși într-o situație imposibilă dacă au mai mulți pacienți, legea îi obligă să îi consulte, însă aceeași lege îi obligă să nu încaseze bani pentru serviciile prestate. Dacă taxa de consultație nu ar fi o așa mare problemă nici pentru medicii care ar putea renunța ușor la ea și nici pentru pacienții care sunt dispuși să plătească pentru a fi văzuți de medici, problema o reprezintă imposibilitatea medicului de a acorda pacientului rețetele gratuite sau compensate.
Deși problema e veche, conducerea CAS BN spune că medicii ar fi cerut anul acesta o suplimentare a numărului de pacienți care pot fi consultați pe zi de la 21 la 25 de persoane, însă nici prin noul Contract-Cadru care va intra în vigoare de la 1 iulie nu se ține cont de nevoile medicilor de familie și al pacienților și nu va modifica ceva în numărul de consultații pe care medicii îl pot face zilnic.
Autor Raluca NECHITI