DC News vă prezintă în exclusivitate legea pe care o pregătesc liberalii, miza fiind să înființeze o nouă agenție care să fie un fel de Ministerul Sănătății. Prezenta lege (pe care o găsiți în documentul atașat) reglementează înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Prevenție în Sănătate (ANPS).
Președintele Comisiei pentru Sănătate și Familie a Camerei Deputaților, dr. Florin Buicu, a spus - contactat de DC News - că PSD-ului i-a fost solicitat un punct de vedere de către liberali pe marginea acestui subiect și a subliniat faptul că înființarea unei noi agenții nu este în regulă: "Este încă o structură birocratică. Această agenție va centraliza atribuțiile unor instituții deja existente".
ANPS se va ocupa de prevenția primară (vaccinare etc). "În primul rând... se inventează o nouă instituție. În al doilea rând, lasă Ministerul Sănătății fără conținut pentru că finanțarea o face Casa Națională de Asigurări de Sănătate, iar Ministerul Sănătății cu asta se ocupă: cu prevenția. Practic, Ministerul Sănătății rămâne un minister al bolii", a mai spus dr. Florin Buicu. În plus, pe lângă CNAS și Ministerul Sănătății, mai există și Institutul Naţional de Sănătate Publică.
Jocuri politice pentru o nouă funcție
Odată cu înființarea ANPS se fac alte jocuri politice. Pentru că se creează o nouă funcție, PNL se pregătește să pună la butoane un om din partid. În altă ordine de idei, cel care vine cu propunerea creării agenției este Eugen Nicolăescu, lider al grupului parlamentar al PNL, care a avut următoarele rezultate în prevenție: o 'super' campanie de sute de milioane de euro cu analize pentru toți care, de fapt, nu au arătat nimic și o altă 'super' campanie de vaccinare împotriva virusului Papiloma care a aruncat în ridicol toate campaniile de vaccinare. Așadar, vorbim de două eșecuri majore ale lui Eugen Nicolăescu care acum își arată 'grija' tot în prevenție și înființează un 'Minister al Sănătății' în plus, deși ministerul oficial cu acest lucru se ocupă.
Conform unor surse citate de DC News, s-ar părea că liberalii se gândesc să pună în funcție un om al lui Nicolăescu, fost secretar de stat din mandatul său: Adrian Pană.