Norme Coca 2023 - 2024

Sursa medicalmanager.ro

Implicarea medicilor de familie în echipa de management a bolii canceroase ar putea să ridice România de pe ultimele locuri în ceea ce priveşte supravieţuirea în cazul cancerului de col şi de sân, afirmă secretarul de stat Corina Pop de la Ministerul Sănătăţii.

"Este firesc să vorbim despre implicarea medicilor de familie, a medicinei primare în diagnosticul precoce. Cred că prevenţia ar putea fi cuvântul cheie în elaborarea programelor de sănătate în România secolului XXI. Elaborarea unui plan strategic privind implicare activă şi responsabilă a doctorilor de familie în echipa de management a bolii canceroase ar putea să ridice România de pe ultimele locuri în supravieţuirea în cancerul de col şi în cancerul de sân", a susţinut secretarul de stat, vineri, la a IV-a ediţie a Conferinţei Internaţionale dedicate Cancerului Mamar - "Pentru un limbaj medical comun în cancerul mamar".

În opinia sa, prevenţia şi programele de screening reprezintă cheia supravieţuirii în cancer, iar întârzierea diagnosticului pozitiv ar putea să vină din absenţa unui plan de management al cazului şi chiar de la consulturile multiple necoordonate. "Întârzierea în diagnosticare este relevată în studii de la 68 până la 200 de zile în cazul absenţei unei echipe complete. Această întârzierea s-ar putea datora în cazul cancerului de sân neinterpretării corecte a mamografiei, un rezultat nefast la biopsie, refuzul pacientei de a continua explorarea, comorbidităţile, timpul de aşteptare prea lung de la probă la rezultat şi, nu în ultimul rând, o deficienţă de comunicare între doctor şi pacientă. Întârzierea diagnosticului pozitiv ar putea să vină din absenţa unui plan de management al cazului, din consulturile multiple necoordonate", a mai susţinut Pop.

Potrivit acesteia, pacientele caută o altă opinie medicală pentru că nu au încredere în specialişti, îşi iau informaţii de pe internet sau de la persoane publice considerate lideri de opinie.

  • Newsletter

  • Medical Forum Targu Mures 24-25 aprilie 2024
    (Eveniment cu prezenta fizica)



  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati chirurgicale

  • Centrul Medical NOVA VITA TgMures Specialitati medicale

  • "Sănătatea e darul cel mai frumos şi mai bogat pe care natura ştie să-l facă."
    Michel de Montaigne
    "Un sistem de medicină de familie foarte bine pus la punct, cu medici bine pregătiţi si informati va face ca pacienţii să nu fie nevoiţi să se ducă la spital cu orice afecţiune minoră". Tony Mathie, președintele WONCA Europe
    admin@amfms.ro